Antena 3 CNN Actualitate Explozia de la Petromidia, provocată de o fisură la o conductă

Explozia de la Petromidia, provocată de o fisură la o conductă

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:07 03 Iul 2021 Modificat la 11:17 03 Iul 2021

Directorul Rompetrol a precizat că incendiul s-a iscat pe o platformă unde sunt diverse echipamente industriale, în zona respectivă aflându-se cinci persoane. Patru dintre acestea au fost rănite şi una a fost găsită decedată.

Director Rompetrol, despre explozia de la Petromidia: Nu e eroare umană, un echipament a cedat

„La prima vedere, dar o să investigăm cu autoritățile și cu experții, a fost o conductă care s-a fisurat, nu cunoaștem detalii, a apărut flacără. Noi am acționat: se intervine cu planul de urgență, se opresc toate instalațiile, se deschid toate aerisirile, se depresurizează, se deschid toate liniile de stingere incendii, sunt măsuri specifice. (...) Nu e o eroare umană cu siguranță, o să investigăm și o să vedem, un echipament care a cedat”, a mai spus Felix Crudu.

„Suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervențiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi. Au intrat echipați cu echipament special de protecție împotriva focului. Într-un final am reușit să-l găsim, din păcate nu s-a mai putut face nimic”.

Conform acestuia, instalațiile de la Petromidia au fost în revizie anul trecut, iar compania are toate verificările la zi. O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari.

Localnicii din Năvodari au primit mesaj RO-ALERT după explozie, fiind sfătuiți să nu stea la mai puțin de un kilometru de zona exploziei, să rămână în locuințe și să închidă geamurile.

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite.

În data de 02.07.2021, în jurul orelor 12:15 s-a produs un incendiu la Instalația de Hidrofinare Petrol Motorina din cadrul Rafinăriei Rompetrol. Instalația face parte din obiectivul SEVESO, încadrată în categoria amplasamentele de nivel superior, conform prevederilor Legii nr. 59/2016.

Cauzele producerii incidentului nu sunt cunoscute, posibilă defecțiune la elemente din instalație.

La locul producerii incidentului a fost degajat fum negru, direcția de propagare inițială fiind spre lacul Corbu.

Conform informațiilor transmise de către laboratorul APM Constanța, stațiile fixe  de monitorizare a calității aerului amplasate în localitatea Năvodari au înregistrat valori crescute   fără a se atinge valorile limita (pentru evacuare populație).

APM Constanța a prelevat probe COV la limita instalației și la limita amplasamentului rafinariei. Pana la aceasta ora nu au fost emise buletinele de analiza.

Incendiul a fost lichidat la ora 15:15, rafinăria fiind în procedura de oprire controlata.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole