Antena 3 CNN Actualitate Explicațiile DSP în scandalul celor 8.000 de infectați dintr-un județ fictiv

Explicațiile DSP în scandalul celor 8.000 de infectați dintr-un județ fictiv

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:12 28 Sep 2021 Modificat la 17:35 28 Sep 2021

„DSP a municipiului București nu are în atribuție avizarea, autorizarea, organizarea, desfășurarea de evenimente, spectacole, concerte. La nivelul direcției nu a fost înregistrată nicio solicitare privind organizarea evenimentului la care faceți referire. Ulterior, nu am primit nicio sesizare referitoare la încălcarea unor nereguli. Potrivit legii nu puteam să dau niciun fel de sancțiune. Conform HG-ului 932, MAI-ul este în măsură să dea aceste sancțiuni.

Singura explicație este această nealocare la timp a tuturor cazurilor pozitive, în contextul în care am avut într-adevăr foarte mulți pozitivi și aceasta derivă din toate aspectele prezentate anterior.

Sunt două lucruri foarte diferite. Nu aș vrea să implicăm partea legată de Congresul PNL cu ceea ce efectuăm la nivel de DSP.”, a explicat șefa DSP.

Sâmbătă, cele mai multe cazuri noi de infectări cu coronavirus au fost raportate în „județul 43”, un județ fictiv în care sunt raportate „cazurile noi nealocate pe județe”, adică depistate pozitiv, dar care nu sunt încadrate în calculul incidenței din nicio localitate. Duminică, numărul infectaților de nicăieri era de aproape 8.000 de persoane.

Cercetătorul Octavian Jurma explica anul trecut ce reprezintă ”județul 43”:

„De la începutul epidemiei au existat mici diferențe între totalul (n.r. de cazuri noi) pe județe și totalul național. Aceste diferențe erau reconciliate prin atribuirea acestor cazuri unui județ fictiv, județul 43.”, explica cercetătorul Octavian Jurma la jumătatea lunii noiembrie 2020, potrivit jurnalul.ro.

În prezent, „cazurile noi nealocate pe județe” apar pe poziția 44 în tabelul cu noile infectări transmis de Grupul de Comunicare Strategică.
 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole