Antena 3 CNN Externe Experții internaționali avertizează statele democrate să-și țină privirea ațintită asupra violenței împotriva minorităților

Experții internaționali avertizează statele democrate să-și țină privirea ațintită asupra violenței împotriva minorităților

1 minut de citit Publicat la 17:41 24 Oct 2019 Modificat la 17:41 24 Oct 2019

Organizaţia Drepturile Omului Fără Frontiere, din Belgia, și Centrul de Studii privind Noile Religii, din Italia, găzduiesc un seminar în Seul, Coreea de Sud, pe 29 noiembrie, pentru a discuta despre cazurile de abuz ale drepturile omului la nivel global. 40 de experți legali, jurnaliști și reprezentanți ai organizațiilor societății civile vor fi prezenţi la eveniment. Printre vorbitorii din cadrul seminarului sunt incluși și unii dintre principalii savanți academici ai noilor mișcări religioase din Statele Unite și Europa.

În cadrul seminarului intitulat „Intoleranță și discriminare împotriva noilor mișcări religioase: o problemă internațională", participanții vor acoperi problemele actuale ale daunelor distructive cauzate de încălcările drepturilor omului, cu accent pe minoritățile religioase vizate de grupurile majoritare.

Pe 3 iulie, organizaţia Coordonarea Asociațiilor și a Persoanelor pentru Libertatea Conștiinței a emis și transmis o declarație scrisă privind „Renunțarea forțată la convingerile religioase în Republica Coreea" Consiliului ONU al Drepturilor Omului pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la decesele, familiile destrămate și traumele mentale ale peste 1.200 de cetățeni coreeni din cauza convertirii forțate comise de Consiliul Creștin al Coreei.

Într-o scrisoare deschisă, semnată de 15 ONG-uri internaționale către Președintele sud-coreean Moon Jae In pe 24 iulie, se afirmă: „Coreea de Sud ar putea fi ultima țară democratică din lume, unde renunțarea forață la convingerile religioase este încă tolerată." Și i se cere cu insistență Președintelui „să investigheze în detaliu acuzațiile de renunțare forțată la convingerile religioase, și să pună capăt acestei practici repugnante, și să îi facă răspunzători pe deplin pe cei responsabili."

Chiar dacă renunțarea forțată la convingerile religioase a luat viața a numeroase victime încă din anul 2007, atât guvernul sud-coreean, cât și președintele nu au răspuns încă la această problemă.

Între timp, Coreea de Sud a fost aleasă pentru a servi cel de-al cincilea mandat în Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite din 17 octombrie. Misiunea susținută a Coreei de Sud la ONU este de „a participa la eforturile internaționale de a răspunde crizelor drepturilor omului din întreaga lume."

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole