Antena 3 CNN Actualitate Experţii Comisiei Europene vin mâine în România pentru a verifica situaţia canalului Bâstroe

Experţii Comisiei Europene vin mâine în România pentru a verifica situaţia canalului Bâstroe

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 17:13 05 Mar 2023 Modificat la 17:13 05 Mar 2023

Mai exact, specialiștii CE vor cere informații suplimentare atât părții române, cât și părții ucrainene despre lucrările făcute pe canalul Bâstroe, dar și pe Canalul Chilia.

În plus, spun tot cei de la Comisia Europeană că, vizita în România are ca scop facilitarea dialogului între cele două părți, între România și Ucraina, între experții români și ucraineni și nu de a verifica lucrările de dragare care s-au făcut pe Canalul Bâstroe.

În paralel, cele două părți, România și Ucraina, au avut deja o discuție experții de la Ministerul Transportului, Ministerului Mediului din România cu experții din Ucraina în care au discutat despre lucrările care s-au făcut pe Canalul Bâstroe și au convenit să se facă măsurători începând de pe data de 15 martie.

Măsurătorile vor dura aproape 10 zile, după care va dura încă câteva zile interpretarea datelor de acolo și abia după ce are loc această interpretare vor avea loc o discuție finală între partea română și cea ucraineană.

Citeşte şi: Mircea Geoană, avertisment pentru ucraineni în scandalul Bâstroe: "Lucrurile pot deveni iritante"

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole