Antena 3 CNN Actualitate Experiment. Una dintre ''jucăriile'' preferate ale bărbaților poate fi mortală

Experiment. Una dintre ''jucăriile'' preferate ale bărbaților poate fi mortală

1 minut de citit Publicat la 13:48 17 Apr 2016 Modificat la 13:48 17 Apr 2016

Pe măsură ce dronele devin din ce în ce mai populare, auzim și mai multe cazuri de persoane care au avut de suferit de pe urma lor. O serie de clipuri video realizate de Universitatea Aalborg arată ce ai putea păți dacă ai atinge elicea unei drone când aceasta este în funcțiune, scrie playtech.ro.

Cu toate că sunt prezentate ca niște gadgeturi distractive, utile și ușor de manevrat, adevărul este că dronele sunt destul de periculoase, mai ales că vorbim de niște dispozitive capabile să se deplaseze la viteze mari și care au elicele descoperite. Nici nu are rost să mai vorbim despre dățile în care proprietari neglijenți nu țin cont de avertizările de baterie descărcată, iar dronele pur și simplu cad din cer.

Cercetători de la Universitatea Aalborg au vrut să vadă efectele pe care le-ar putea avea o elice de dronă asupră corpului uman, așa că au testat impactul asupra unei hălci de carne de porc.

Pentru experiment, ei au folosit mai multe tipuri de elice. Rezultatele variază, iar dronele cu elice din fibră de carbon s-ar putea dovedi foarte periculoase, dacă este să judecăm după clipurile din acest articol.



Cercetătorii nu se vor opri aici. Ei vor să testeze și efectele unei drone asupra geamurilor sau mașinilor.

Mai multe amănunte, AICI.

Etichete: drone
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole