Experiență unică pentru doi elevi de liceu care visează să ajungă piloți. Marina și Eduard au avut oportunitatea de a învață tainele aviației de la cei mai buni profesionoisti în domeniu. Au beneficiat de un stagiu de practică la Școala de Aviație de la Tuzla și la sediul unei companii aeriene, în cadrul programului MY WAY, de orientare profesională, care îi ajută pe tineri să cunoască îndeaproape domeniile în care speră să lucreze.
Pe Eduard și pe Marina i-a descoperit Fundația pentru Educație și Vocație din România. Cei de acolo și-au dat seama imediat de potențialul lor dar mai ales de pasiunea pe care ei o nutresc pentru aviație. Așa au ajus să desfășoare un stagiu de pregptire la o companie aeriană privată.
În cadrul stagiului de pregătire, cei doi adolescenți au fost aduși la Școala de Aviație de la Tuzla. Aici au avut ocazia să intre în contact direct cu ce înseamnă acest domeniu, au aflat ce provocări îi așteaptă și au primit sfaturi de cei mai buni specialiști. Evident curiozitățile celor doi adolescenți au fost nenumărate iar cei de la Școala de Aviație abia le-au facut față.
„După COVID au fost din ce în ce mai mulţi elevi la Şcoala de Aviaţie din Tuzla. De când sunt eu în aviaţie, de peste 30 de ani, nu am vazut atât de mulţi tineri interesaţi ca în ultimii 5-5 ani. Avem peste 220 de elevi şi peste 45% nu sunt din România, ci din ţări ca Georgia, Egipt, Siria, Israel, Italia, Franţa, inclusiv din St. Martin.”, a precizat, la Antena 3 CNN, Roy Ritter, șef centrului de pregătire.
Cea mai mare dorință a tinerilor cursanți este aceea ca într-o bună zi să devină comandanți de aeronave de pasageri. Drumul de la şcoala de aviaţie civilă până la manşa sau bordul unui avion comercial este însă unul lung, presarat cu multă muncă, sacrificii dar și satisfacții pe masură.
„Eu zic ca în cinci ani maxim trebuie deja să zburăm la linie, fac echipă cu Marina. În turnul de control mă găsiți dacă nu voi fi la linie. Clar a fost o experiență cu adevărat spectaculoasă și nouă pentru mine, turnul de control. Nu era ca și cum aș fi fost stăpînul lumii, dar lumea se vedea un pic mai mică.”, a povestit Eduard, în platoul Antena 3 CNN.
„Ca fată, ca femeie în lume aviației mi se pare o experiență inedită. Este o lume predominant cu bărbați si m-aș bucura să vad mai multe femei în acest domeniu. Vreau să fac eu o mică schimbare, să ajung căpitan, comandant, poate pot duce pe drumul acesta și alte fete”, spune Marina.
Cursurile de formare ca pilot de linie sunt costistitoare însă investiția poate fi recuperatã rapid. Salariile pot ajunge la zeci de mii de euro pe an, în funcţie de pregătire și de compania pentru care aleg să muncească.