Antena 3 CNN Coronavirus Experiența unei tinere din Satu Mare, care s-a infectat cu SARS-CoV-2 la mare, după vaccinare

Experiența unei tinere din Satu Mare, care s-a infectat cu SARS-CoV-2 la mare, după vaccinare

Andreea Cigolea
3 minute de citit Publicat la 09:29 26 Sep 2021 Modificat la 09:29 26 Sep 2021

Bianca dezvăluie motivul pentru care a făcut publică povestea ei, pe pagina de Facebook RoVaccinare.

”Dacă povestea mea motivează 5 oameni să se vaccineze, am câștigat”, spune tânăra.

Bianca spune că din martie 2020 lucrează de acasă și se simte foarte recunoscătoare pentru că poate să facă asta. În toată această perioadă de pandemie a fost foarte atentă, nu s-a întâlnit cu oameni, iar când a venit momentul, s-a vaccinat cu AstraZeneca.

La prima doză a avut simptome de răceală și oboseală o zi și jumătate, iar la a doua doză nu a avut niciun simptom.

”Eu cred că nu sunt mai presus de medici sau de cercetători. Nu cred în chipuri sau că vrea cineva să ne extermine cu vaccinul ăsta. Cred că trebuie să ne vaccinăm ca să putem să supraviețuim și omenirea să poată să meargă mai departe”, spune Bianca.

După a doua doză a început să lase garda jos. A început să iasă la terase, s-a văzut cu prieteni

”Am lăsat garda jos puțin, am fost la un botez, la o petrecere și în cele din urmă am zis să mergem la mare, la noi la mare, acum în august. Toate bune și frumoase până în a treia zi, când mi s-a înfundat o nară, apoi două nopți la rând m-a trezit o tuse seacă, dar am tușit de 5 ori și apoi m-am pus la somn.

Înainte de repriza cu tusea, am fost și am alergat pe plajă 6 km. Mă gândeam că din cauza aerului condiționat, brizei mării, alergării, sigur de acolo a fost tusea. Partenerul meu nu avea nimic. Și el este vaccinat cu schemă completă.

A mai venit după două zile un grup de prieteni, și ei vaccinați, dar cazați în altă parte. Într-una din seri, le-am gătit și o salată de vinete dar având nasul un pic înfundat, am zis să îmi pun masca. Am mâncat toți la aceeași masă. Am stat în apartament 3 ore toți 6, am povestit și mâncat împreună.

Trebuia să mai vină o familie cu doi copii la mare, în următoarea zi, și am zis că e bine să îmi fac un test rapid singură, ca să pot să stau liniștită pentru câteva zile, că atât era sejurul”, povestește Bianca.

Testul rapid s-a pozitivat instantaneu. Bianca a căutat o clinică să-și facă un test oficial și a plecat spre Constanța. Cei de la clinică i-au făcut două teste diferite și ambele au ieșit pozitive.

”Ne-am anunțat prietenii că am ieșit pozitivă și am plecat imediat spre casă pentru că nu voiam să infectez pe nimeni. S-au testat toți atunci, dar și după câteva zile și nimeni nu a ieșit pozitiv.

”Am avut doar o răceală ușoară”

Partenerul meu cu care am dormit în aceeași cameră 4 nopți nu a ieșit pozitiv și nu a avut simptome. S-a testat și el după o săptămână și a ieșit tot negativ. Într-adevăr, pe tot drumul spre casă am purtat măști, ne-am oprit să aerisim în mașină de mai multe ori.

Când am ajuns acasă, am avut circuite separate pe toată perioada de carantinare la domiciliu”, explică tânăra din Satu Mare.

Bianca a avut simptome ușoare: nas înfundat, tuse seacă în două seri, câte o repriză de tuse, fără gust și miros, și o durere de cap pentru o zi.

”Nu am dat virusul prietenilor pentru care am gătit, nici partenerului meu. Probabil că nu am fost contagioasă. Am avut simptome foarte ușoare, am trecut foarte ușor peste infecția cu COVID-19. Nici măcar concediu medical nu am fost nevoită să-mi iau pentru că oricum lucram de acasă.

M-am hotărât să-mi spun povestea după ce am aflat că un jandarm, de aceeași vârstă cu mine, 35 de ani, s-a stins după ce s-a infectat cu COVID-19, fără probleme de sănătate, cu doi copii mici, iar soția era și ea internată în spital, însă în stare stabilă. Din câte am înțeles, nu erau vaccinați. Concluzie: Get that freaking vaccin! Îți poate salva viața!”, spune Bianca.

Etichete: vaccin
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole