Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Experienţa medicală în Suedia vs România. Dr. Nico Ferariu: "Pacienţii comunică mult mai uşor cu medicii"

Experienţa medicală în Suedia vs România. Dr. Nico Ferariu: "Pacienţii comunică mult mai uşor cu medicii"

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 14:23 09 Ian 2023 Modificat la 14:23 09 Ian 2023

"Cred că întreaga societate suedeză este diferită de societatea noastră.

În ceea ce priveşte discuţia cu pacienţii, nu mi s-au părut diferită faţă de abordarea pe care eu o cunosc aici, în România.

Pacientul în Suedia mi s-a părut ca fiind obedient. Atunci când discută cu medicul şi acesta îi explică posibilele complicaţii şi ce are de făcut, ceea ce spune medicul este literă de lege. 

La fel sunt şi pacienţii din UK. Sunt foarte obedienţi şi ascultă sfaturile medicului. Relația medic-pacient, în schimb, este lipsită de frici. Medicul intră foarte uşor în relaţie cu pacientul. 

Eu, de exemplu, sunt destul de deschisă cu pacientul. Îmi place să îmi spună pe numele mic, adică mă simt mai bine dacă vorbim la per tu. 

Chiar am avut ocazia să vorbesc şi să operez cu unii dintre chirurgii care sunt recunoscuți în chirurgia plastică mondială ca fiind legende.

Vorbim de chirurgi trecuți de 60 de ani, care încă operează foarte frumos. Vin la spital cu bicicleta. Ei sunt foarte relaxaţi, deşi muncesc enorm.

Au un aparat uman mult mai mare decât am putea avea noi în spital. Ei au două, chiar trei asistente pe aceeaşi poziţie. Munca se imparte altfel şi de aceea cu toţii sunt mai relaxaţi.

M-am întors din Stockholm cu mai multă încredere în mine, pentru că am observat că nu întotdeauna au tehnici chirurgicale mai bune decât noi. 

Medicii din Suedia fac mult mai uşor sharing-ul informaţional, adică comunică mult mai uşor, povestesc mult mai uşor. Le este mult mai uşor să explice tot ce fac sau să povestească din tot ce li se întâmplă greşit.

Cei alături de care am operat, mi-au povestit şi despre cazurile care nu au mers bine.

Din punct de vedere al tehnologiei, ei sunt mult mai obișnuiți să folosească alte fire de sutură decât noi în țară, dar cumva sunt de la alți producători.

Experiența per total consider că a fost fabuloasă din punct de vedere uman și profesional. Şi nu sunt oameni chiar atât de reci", a mai povestit Nico Ferariu, luni, în cadrul rubricii Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole