Din ce în ce mai mulţi români cad pradă escrocilor care promit soluţii la problemele de natură socială, profesională şi financiară prin "tratamente cu magie albă".
Întrebat despre aceste practici, preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a spus:
"Știți cum e cu magia albă? E ca și cum ai încerca să umbli cu cioara vopsită.
Oricât ai de albă ai vrea tu să pretinzi că-i cioara, ea rămâne tot neagră.
Pentru că oamenii, în trecut, li s-a explicat și au înțeles că magia este o formă neagră de practică spirituală, s-a inventat termenul de magie albă, ca și cum ai vrea, prin nume, să speli negreala ocultismului și el să rămână alb și pur.
Nu există așa ceva! O cioară vopsită nu există, îmi pare rău“, spune părintele Eugen Tănăsescu, în emisiunea Ziua Live, citat de ziuaconstanta.ro
Ce este magia, în sine?
În continuare, preotul a precizat că "magia este o formă de a te supune unor întâmplări, fapte, care nu sunt în controlul tău, care acționează dincolo de tine și care, la un moment dat, te și pun în situația de a sta și aștepta să se întâmple.
Ești la mâna unor forțe nedefinite, totul se întâmplă în exteriorul tău, tu nu ai nicio contribuție, ești, practic, fie victima, fie sclavul acelor întâmplări. Aceasta nu este starea firească a omului“, a mai spus preotul Eugen Tănăsescu.