Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Populaţia, avertizată să nu intre în panică după exerciţiul de la Cernavodă. Arafat: "Suntem obligați să testăm capacitățile"

Populaţia, avertizată să nu intre în panică după exerciţiul de la Cernavodă. Arafat: "Suntem obligați să testăm capacitățile"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:44 03 Oct 2023 Modificat la 20:44 03 Oct 2023

Exerciţiul naţional "Valahia 2023", privind simularea unui accident sever la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, se desfăşoară în perioada 3-5 octombrie, populaţia fiind atenţionată să nu se panicheze pentru că nu este o situaţie de urgenţă reală.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, spune că orice țară care are centrală nucleară sau care are în apropierea ei o centrală nucleară este obligată să facă exerciții periodice prin care să testeze nivelul de pregătire, modul de reacție și modul de cooperare internațională în cazul producerii unui incident radio-nuclear.

Raed Arafat a mai spus marţi seară, la Antena 3 CNN, că acest exercițiu nu a fost planificat pentru situația de lângă noi (războiul din Ucraina - n.red.), ci a fost planificat din timp fiind finanțat prin fonduri norvegiene.

Arafat declară că era obligatoriu să se facă simularea unui accident sever la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, indiferent de ce se întâmplă în jurul nostru.

"Noi suntem obligați să testăm capacitățile noastre indiferent de situație și trebuie să fim siguri că la momentul în care se întâmplă ceva, chiar dacă probabilitatea este foarte mică, noi să fim pregătiți să reacționăm. Acesta este scopul acestui exercițiu care se va repeta și în anii următori", a mai spus Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat în exclusivitate la Antena 3 CNN că România este pe cale să semneze un contract cu Comisia Europeană pentru un proiect de aproximativ 17 milioane de euro în care autorităţile din ţara noastră vor crea o capabilitate de răspuns în Europa pe partea de detectare, de prelevare și de monitorizare în domeniul CBRN.

Exerciţiul naţional "Valahia", privind simularea unui accident nuclear la Cernavodă, se desfăşoară între 3 şi 5 octombrie

Exerciţiul, care se va desfăşura timp de 8 ore în fiecare zi, în intervalul orar 9:00 - 17:00, face parte din proiectul Norway Grants - "Îmbunătăţirea securităţii şi siguranţei nucleare în România - Creşterea rezilienţei la dezastre şi a pregătirii pentru răspunsul la evenimente nucleare şi radiologice", finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian.

Scopul general al exerciţiului constă în verificarea şi integrarea planurilor şi procedurilor de răspuns la urgenţe nucleare în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă în conformitate cu Planul Naţional de Răspuns la Situaţii de Urgenţă Nucleară sau Radiologică (PNRSUNR), precum şi antrenarea structurilor de răspuns şi integrarea asistenţei internaţionale în răspunsul naţional.

Exerciţiul este organizat de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU)/ Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN)/CNE Cernavodă, precum şi cu alte organizaţii naţionale implicate în răspunsul la urgenţă, cu suportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena (AIEA) şi al Autorităţii pentru Radioprotecţie din Norvegia (DSA). 

Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole