Antena 3 CNN Actualitate EXCLUSIV! Județele din România pe care Germania le-a marcat ca "zone de risc". Testarea este obligatorie. Inițial erau doar 7

EXCLUSIV! Județele din România pe care Germania le-a marcat ca "zone de risc". Testarea este obligatorie. Inițial erau doar 7

2 minute de citit Publicat la 19:02 12 Aug 2020 Modificat la 19:02 12 Aug 2020

Este vorba despre Argeș, Bacău, Buzău, Brașov, Brăila, București, Bihor, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Ialomița, Timiș, Vaslui și Vrancea.

Germania a informat România cu privire la măsurile luate, pe canalele diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condițiilor, transmitea MAE în urmă cu câteva zile.

„Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania”, preciza MAE, într-un comunicat transmis sâmbătă.

Testarea la care se face referie se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate.

Testarea obligatorie pentru cei care vin din zonele de risc

În cazul în care nu se îndeplinește această obligație, autoritățile germane pot refuza intrarea în țară sau vor dispune măsura autoizolarii la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

Măsura autoizolarii la domiciu nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, daca testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura autoizolarii până la primirea rezultatului testului.

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o „zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare a cărui variantă în limba engleză – Public Health Passenger Locator Form – poate fi regăsită la: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile la: https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Risikogebiete_neu.html (lista completă și actualizată a zonelor de risc).

Regulile de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale:
https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.

De asemenea, informații cu privire la măsurile adoptate de autoritățile germane ori recomandările pe care acestea le fac populației pot fi accesate în mai multe limbi de circulație internațională: germană, engleză, franceză.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254 şi Consulatului General al României la München: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 și +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51913, http://berlin.mae.ro/ și http://www.mae.ro.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole