Antena 3 CNN Politică Exclusiv! Am aflat secretul lui Eugen Teodorivici. Ce a discutat acesta cu Ludovic Orban. Dezvăluiri în premieră

Exclusiv! Am aflat secretul lui Eugen Teodorivici. Ce a discutat acesta cu Ludovic Orban. Dezvăluiri în premieră

Denisa Nedelcu
2 minute de citit Publicat la 14:15 21 Iun 2020 Modificat la 14:15 21 Iun 2020

Eugen Teodorovici locuieşte din anul 2003 în casa pentru care are acest credit atât de mare. Fostul ministru, care în prezent este tot bugetar, spune că achită rata şi din banii pe care îi obţine din închirierea altei case.

"Am făcut cerere să amân rata, cum s-a făcut în această perioadă de pandemie, dar mi s-a spus că trebuie să plătesc apoi toate comisioanele aferente acestei perioade. Şi se strângea apoi un volum foarte mare de plată", a explicat Eugen Teodorovici, duminică, la Antena 3, motivând cum a renunţat la această măsură.

Teodorovici, vecin cu fane Spoitoru şi Raluca Prună

Printre vecinii celebri ai lui Teodorovici se numără Raluca Prună şi Mihai Goţiu. În trecut, el a fost vecin de bloc şi cu Fane Spoitoru.

Mai mult, fostul ministru spune că în trecut a făcut cerere către bancă să i se ia casa, dar instituţia nu a răspuns solicitării sale. Acest lucru s-a întâmplat când Teodorovici era în procesul de divorţ. Creditul este în valoare de 800.000 de euro. 

Teodorovici are doi copii mari

Acum, social-democratul are doi copii mari. O fată de 22 de ani şi un băiat de 16 ani, cu care spune că este destul de dur. "În unele situaţii, e de ajuns să mă uit către ei şi încep să lăcrimeze. Aşa sunt eu. Chiar dacă zâmbesc des, şi în şedinţe sunt serios", a povestit Teodorovici.

Totuşi, "copiii mei sunt cu prea mult bun simţ şi spun asta cu regret, pentru că lumea în care trăim noi e foarte dură", adaugă fostul ministru PSD.

A vândut flori în piaţă, iar mandolina l-a scăpat de armată

Eugen Teodorovici a povestit că a reuşit să evite armata, atunci când era tânăr, cu ajutorul mandolinei. El a făcut Şcoala de muzică, îi plăcea să cânte, iar băieţii de la bloc îi spuneau "Eugen, chitaristul", îşi aminteşte social-democratul.

Tot când era tânăr, Eugen Teodorovici a vândut flori în Piaţa George Coşbuc, a mai spus fostul ministru.

Cât despre eticheta de discotecar, Orlando Teodorovici spune că nu i se potriveşte, explicând că poate număra pe degete de câte ori a fost în astfel de locuri.

De ce l-a sunat Teodorovici pe Orban

Fostul ministru explică faptul că, în calitate de finanţist, l-a sunat şi pe premierul Ludovic Orban, dar şi pe Florin Cîţu, spunându-le că, dacă vor să ia o măsură şi vor să discute cu el, este deschis.

"Dacă vor să discutăm, să mă cheme. Dacă măsura e bună, e o susţin, chiar dacă nişte colegi de-ai mei se vor supăra", şi-a asumat Eugen Teodorovici, care spune că a văzut ulterior că unele idei i-au fost copiate.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole