Un ordin de ministru ce datează din noiembrie 2016 este pe cale să lase mii de copii cu sindromul Down fără asistenţii personali începând cu luna martie.
Pentru a alinia legislaţia privind persoanele cu dizabilităţi la cea europeană, miniştrii Vlad Voiculescu şi Dragoş Pîslaru au dat, în data de 17 noiembrie 2016, Ordinul 1.306/1883/2016, care stabileşte criteriile de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grade de handicap şi urmează să intre în vigoare de la 1 martie. Ordinul face însă o mare nedreptate copiilor diagnosticaţi cu sindromul Down. Dacă până în prezent ei erau încadraţi la „handicap grav”, beneficiind astfel de însoţitor, de la 1 martie, marea lor majoritate vor fi încadraţi la „handicap accentuat” şi îşi vor pierde, practic, dreptul de a beneficia de un asistent personal. Astfel, spun părinţii, cei mici îşi vor pierde dreptul la recuperare şi la o viaţă mai bună.
Copiii cu sindromul Down nu vor mai avea dreptul la însoţitor din cauza faptului că a fost coborât pragul de IQ pentru încadrarea la „handicap grav”. Dacă până în prezent nivelul era de 50, de la 1 martie, doar copiii cu un IQ sub 35 vor fi încadraţi astfel. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu sindromul Down au, în medie, un IQ de 50.
Alexandru Zelko, vicepreşedinte al Asociaţiei Down Bucureşti spune că micuţii nu pot fi lăsaţi fără asistenţi personali deoarece necesită o îngrijire permanentă.
„Copiii cu sindrom Down au nevoie să fie hrăniţi, spălaţi, îmbrăcaţţi, liniştiţi atunci când sunt agitaţi,ajutaţi să se orienteze, să li se ofere dragoste, să fie mângâiaţi când sunt trişti, să aibe partener de joacă, să li se arate lumea. Ei trubie să fie ajutaţi să se descurce în ea, să li se explice de sute de ori aceleaşi lucruri, înţeleşi atunci când încearcă să comunice, să fie apăraţi de primejdii, să se adapteze la mediul din jurul lor. Ei au nevoie să se integreze în şcoală, să fie învăţaţi să înveţe, să primească tratamentul adecvat, să beneficieze de toate terapiile recomandate, să fie vegheaţi şi nu în ultimul rând să li se respecte toate drepturile, chiar şi acela de a avea un asistent personal” spune Alexandru Zelko.
Subiectul a fost dezbătut la ”Exces de Putere”, iar fostul ministru al Muncii a explicat raționamentul din spatele emiterii ordinului.
”Intenția ordinului a fost bună și s-au făcut și multe lucruri bune din acest ordin. În anexă a fost pusă această interpretare referitoară la IQ. Se vede în practică faptul că nu este corectă, nu a fost intenția noastră. Un ordin de ministru se corectează imediat. Nu aceasta a fost intenția” a precizat Dragoș Pîslaru.
Părinţii au lansat deja o petiţie on-line pentru stoparea ordinului. Până în prezent, aceasta a fost semnată de peste 3.000 de persoane.
”Am aflat azi de ordin și de petiție. Săptămâna viitoare, cu doamna ministru Olguța Vasilescu, vom găsi o soluție. Cunosc foarte bine situația acestor copii cu dizabilități, cred că a fost o eroare care va fi rezolvată” a spus ministrul Sănătății, Florian Bodog, la ”Exces de Putere”.
”E adevărat, ne aliniem la legislația europeană. În țările europene nu sunt atâția asistenți personali, dar condițiile sunt altele (...)Retardul mintal cauzat și agravat de Sindromul Down beneficiază de asistent personal. Este o mică schimbare extrem de utilă” crede Alexandru Zelka, care a sugerat ca ordinul să fie astfel modificat, pentru a se rezolva problema.