Antena 3 CNN Emisiuni Exces de putere Exces de putere. Interviu EXCLUSIV cu cea mai curajoasă judecătoare

Exces de putere. Interviu EXCLUSIV cu cea mai curajoasă judecătoare

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:18 01 Mar 2019 Modificat la 22:18 01 Mar 2019

Secția pentru procurori a CSM a decis, vineri, să sesizeze Inspecția Judiciară pentru a se efectua verificări în legătură cu modul de comunicare și scurgerile de informații în presă din dosarele aflate pe rolul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție.

Judecătoarea CSM Gabriela Baltag a vorbit în emisiunea „Exces de putere” de la Antena 3 despre schimbările din legislație.

Aceasta a susținut că este îngrijorată de cele relatate de procurorul Gheorghe Stan.

„Deși s-a dispus o verificare la inspecția judiciară, colegii noștri din consiliu au opinat că dezvăluirile făcute în cadrul declarației de presă de aseară ar fi neadevăruri. Mă întreb ce rost mai are acest control dacă deja au opinia că lucrurile nu sunt adevărate”, a spus Gabriela Baltag, membru CSM, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Eu sunt foarte îngrijorată ca judecător al acestei țări de cele relatate de conducerea acestei secții speciale. Trebuie să spunem întregii țări că această secție este înființată prin lege. Interesul pentru această secție este deosebit. Noi, judecătorii acestei țări, și procurorii cred că sunt în asentimentul meu, avem dreptul să aflăm care este adevărul”, a mai spus Gabriela Baltag.

Membrii Secţiei pentru procurori a CSM s-au reunit vineri în şedinţă, pentru a lua poziţie faţă de declaraţiile date joi de procurorul şef al SIIJ, Gheorghe Stan. În cadrul şedinţei, procurorul Cristian Ban a reclamat faptul că din dosarele instrumentate de SIJJ s-au scurs informaţii în anumite publicaţii.

Gheorghe Stan a declarat joi că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a preluat, de la data la care a devenit operaţională, 1.422 de dosare, iar dintre acestea 70% au fost înregistrate ca urmare a unor sesizări din oficiu.

El a mai spus atunci că au existat multe semnale pozitive din partea magistraţilor, în sensul primirii cu deschidere a înfiinţării secţiei pe care o conduce. 

Citiți și:  Procurorul şef al Secţiei de investigare a magistraţilor: „Ordonanţa 7 a fost necesară”

 

Citește mai multe din Exces de putere
» Citește mai multe din Exces de putere
TOP articole