Antena 3 CNN Actualitate Media Evenimentul Zilei: "Nu modificăm articolul care i-a înfuriat pe ruşi!"

Evenimentul Zilei: "Nu modificăm articolul care i-a înfuriat pe ruşi!"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 12:09 03 Aug 2023 Modificat la 12:09 03 Aug 2023

"Mulțumim colegilor de la Adevărul, România TV, Antena 3, B1TV, Știri pe surse, Capital, Infoactual, tuturor celor care au preluat mesajul publicat ieri sau ne-au transmis mesaje, pentru susținere. După discuțiile pe care le-am avut cu oameni familiarizați cu procedeele rușilor, mi-am fundamentat prima impresie: este o tentativă de intimidare și un avertisment. Adresat nu numai Evenimentului Zilei. Oricine scrie împotriva invaziei din Ucraina este vizat. Noi am fost doar un exemplu. Roskomnadzor se adresa tuturor.

O amenințare nu trebuie să fie explicită, ca să răspund unora care se fac că nu înțeleg. Dacă sunt unii cărora cititul unei cărți li se pare complicat, le recomand articolul publicat astăzi despre modul în care Stalin și-a eliminat adversarii. Ca să nu-i mai încurc cu asasinatele comandate de Vladimir Putin. Care are mandat de arestare pentru crime de război.

Să invoci legislația Federației Ruse într-o adresă oficială trimisă unui ziar din România sau aiurea, nu este o greșeală, ci un semnal. Iar sintagma: „Federația Rusă pune un accent deosebit pe drepturile și libertățile umane și civile în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv protecția dreptului la viața privată și a familiei”, venită din partea unei instituții de cenzură rusească, este o glumă sinistră.

Nu este primul linșaj mediatic la adresa Evenimentului Zilei. Ați văzut în ultima vreme mai multe, aparent nu au legătură între ele, dar timpul va demonstra cine este în spatele lor.

Toți am citit cum ucrainienii sunt siliți să-și ia cetățenie rusă. Cum zeci de mii de copii ucrainieni au fost deportați în Rusia, unde au fost dați spre reeducare unor familii rusești. Masacrele din Ucraina, terorizarea populației civile cu drone, distrugerea porturilor de la Dunăre cu scopul de a provoca criză alimentară, se adaugă pe lista atrocităților. Astea nu sunt operațiuni de război, ci încălcări ale convențiilor internaționale, care reglementează inclusiv drepturile și libertățile umane și civile, de care face atâta caz Roskomnadzor. Sau Vladimir Putin.

În privința articolului, am decis să nu modificăm nimic! Este ca și când datele personale ale lui Adolf Hitler ar fi suprimate din toate cărțile de istorie, ca să-i respectăm dreptul la intimitate.

Aici puteți găsi articolul de ieri: Federația Rusă avertizează Evenimentul Zilei!

P.S. Reiau doar comentariul unui specialist în drepturile omului, Renate Weber: Adică i se cere Evz, ziar din România care a publicat ceva în România, să respecte legislația Rusiei? Oare cine o fi sesizat acel Serviciu de supraveghere? Că ei așa zic, că au primit o cerere de asistență. Dar dacă vor invoca GDPR?Sau credeți că deja au bifat că au trimis mesajul de amenințare (suntem cu ochii pe voi)?", a scris Dan Andronic în răspunsul pentru Federaţia Rusă.

Citește mai multe din Media
» Citește mai multe din Media
TOP articole