Patronii de restaurante, formaţiile chiar şi mirii au ajuns la capătul puterilor. Într-o perioadă normală, fără restricţii, evenimentele de orice fel erau în această perioadă fie în plină desfăşurare, fie se puneau la punct ultimele detalii.
Aceleaşi semne de întrebare îşi pun şi reprezentanţii HORECA. Pentru ei restricţiile impuse au însemnat faliment ori şomaj tehnic, atunci când acesta a existat. Cu greu au reuşit unii să facă faţă şi să se menţină pe linia de plutire.
Restricţiile au împins patronii de restaurante să îşi închidă temporar afacerile. Tot pandemia a făcut ca numărul căsăorilor să scadă drastic.
Administrator restaurant: Oamenii nu știu ce să facă, vin pentru un botez, pentru o nuntă. Și le zic "vedem cum e"
"Eu am început în 2019, septembrie. M-a prins pandemia în martie cu o are parte din investiție făcută. Nu aveam cum să dau la întors, să renunț, că erau deja zeci de mii de euro băgați. Și prin urmare am continuat, în speranța că se va liniști situația asta.
Oamenii nu știu ce să facă, vin pentru un botez, pentru o nuntă. Și le zic vedem cum e, dacă se dansează, dacă nu se dansează, dacă pot decât să servească masa. E o necunoscută pentru toată lumea, că nu știm ce se va întâmpla.", a povestit pentru Antena 3, Mehrzad Moghazehi, administrator al unui restaurant.
"Nu știm la ce să ne așteptăm anul acesta. Nu știm ce decizii să luăm, din punct de vedere al achizițiilor, investițiilor. Ne bucurăm că, una peste alta, anul trecut nu am fost în situația în care să închidem. Și sperăm să fim și anul acesta măcar pe linia de plutire.", spune Irina Necula, organizator de evenimente.
În toate țările din Europa restaurantele sunt deschise, însă în România patronii atrag atenţia că au fost obligaţi să le închidă şi, în schimb, nu au fost ajutaţi de guvernanţi.
Raed Arafat, sfat pentru organizatorii de evenimente: Îţi iei o firmă de asigurare...
Raed Arafat a declarat de curând că mulţi organizatori de evenimente au început deja să pună bilete în vânzare, chiar dacă nu sunt date certe că restricţiile se vor lăsa duse până în vara acestui an.
Chiar dacă încep de pe acum, ar trebui să li se spună oamenilor că e pe riscul lor. Nimeni nu poate da un răspuns acum. Răspunsul depinde de cum evoluăm. S-ar putea să ne trezim cu o creştere şi cu un vârf nou.
Pe partea de concerte şi festivaluri mari, credeţi-mă că nu ştim (când vor putea fi reluate). Pe partea de industrie, încercăm să menţinem un echilibru: se redeschid restaurante, se închid dacă rata de infectare cerşte, se fac controale ca să se respecte regulile. Inclusiv cei din HoReCa ne spun: 'mergeţi şi amendaţi-i pe cei care nu respectă regulile, pentru că nu vrem să fim forţaţi să închidem cu toţii'.
Îţi iei o firmă de asigurare. Poţi face afaceri (în domeniul festivalurilor şi concertelor) dar asigură-ţi afacerea. S-ar putea să coste scump.
Există asigurări pentru astfel de festivaluri. Dacă se ajunge la anulare, eşti asigurat. Nimeni nu poate garanta, acum, că aceste festivaluri pot avea loc. Sunt trei-patru festivaluri care se fac într-un an, despre care nu putem spune, în acest moment, dacă se vor ţine", a insistat Raed Arafat în cadrul emisiunii Subiectiv.