Antena 3 CNN Actualitate Elevii vor da ”evaluări sumative” imediat după vacanța de iarnă! Care sunt materiile pentru care trebuie să se pregătească

Elevii vor da ”evaluări sumative” imediat după vacanța de iarnă! Care sunt materiile pentru care trebuie să se pregătească

Mădălina Ignat
1 minut de citit Publicat la 10:30 15 Dec 2020 Modificat la 10:30 15 Dec 2020

”Ne apropiem de sfârșitul semestrului, în luna ianuarie vor urma încă trei săptămâni de școală, așadar evaluarea devine o componentă importantă a acestei perioade. Și ne referim în mod deosebit la evaluarea sumativă. Adică acel proces prin care se evaluează întreaga activitate a semestrului I.

Tezele au fost anul acesta înlocuite cu această evaluare sumativă, însă recomandarea este ca această evaluare să se întâmple la toate disciplinele, nu doar la disciplinele la care se susțineau teze”, a declarat Jean Badea, secretar de stat în Ministerul Educației. 

Ce este evaluarea sumativă

”Evaluarea sumativă este procesul prin care se evaluează întreaga activitate a acestui semestru, în urma căreia fiecare elev ar trebui să primească un feedback personalizat, astfel încât să știe ce lacune are de pe parcursul semestrului, urmând ca pentru acestea să existe modalități remediale de recuperare”, a mai spus Badea.

Secretarul de stat în Educație a subliniat că redeschiderea școlilor depinde în totalitate de evoluția pandemiei de coronavirus în România. Motiv pentru care a făcut și un apel la populație pentru respectarea măsurilor, în special în perioada Sărbătorilor, astfel încât revenirea ”în bănci” să aibă loc cât mai curând. 

”În funcție de situația epidemiologică, Comitetul Național pentru Situații de Urgență va decide acest aspect. Deci situația epidemiologică este cea care va da semnalul că pot fi reluate, sau nu, cursurile față în față”, a adăugat Jean Badea. 

Etichete: şcoli elevi
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole