Antena 3 CNN Actualitate Educație EVALUARE NAȚIONALĂ 2018. Surpriză uriașă la subiectele la limba română

EVALUARE NAȚIONALĂ 2018. Surpriză uriașă la subiectele la limba română

1 minut de citit Publicat la 11:31 11 Iun 2018 Modificat la 11:31 11 Iun 2018

La Limba Română, proba vizează evaluarea competenţelor de receptare a mesajului scris din texte literare şi non literare, exprimare scrisă, precum şi utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare.  Anul acesta, la primul subiect, elevii au avut un fragment din Ioana Pârvulescu, ”Inocenţii”, la care au avut mai multe cerinţe de vocabular şi să redacteze o compunere de 150 de cuvinte prin care să argumenteze apartenenţa textului dat la genul epic.



La subiectul al II-lea, elevii au avut un text de Adina Brânciulescu, ”Transilvania, în ”goana” trenului”, la care au de rezolvat mai multe cerinţe şi să redacteze o comunere de 150-300 cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută într-o cetate.



În funcţie de rezultatele la Evaluarea Naţională, absolvenţii de gimnaziu se pot înscrie la liceu. Media de admitere în învăţământul liceal este formată din media la Evaluarea Naţională 2018, precum şi media anilor de studiu din învăţământul gimnazial, în proporţii de 80%, respectiv 20%.

Calendarul Evaluării Naţionale: 11 iunie 2018 – Limba şi literatura română – probă scrisă

13 iunie 2018 – Matematică – probă scrisă

19 iunie 2018 – Afişarea rezultatelor iniţiale (până la ora 12.00)

19 iunie 2018 – Depunerea contestaţiilor (orele 14.00 – 19.00) 2

0-22 iunie 2018 – Rezolvarea contestaţiilor

23 iunie 2018 – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole