Antena 3 CNN Show Showbiz Eurovision 2025. Elveția a anunțat numele orașului în care va avea loc concursul de anul viitor

Eurovision 2025. Elveția a anunțat numele orașului în care va avea loc concursul de anul viitor

D.C.
1 minut de citit Publicat la 13:31 30 Aug 2024 Modificat la 13:31 30 Aug 2024

Concursul muzical Eurovision 2025 se va desfăşura în oraşul elveţian Basel, a anunţat vineri postul public de televiziune SRG, potrivit Agerpres.

Basel a concurat cu oraşul Geneva pentru a fi desemnat gazda evenimentului care va avea loc în mai 2025 în Elveţia, după ce reprezentantul acestei ţări, Nemo, a câştigat ediţia din acest an, desfăşurată la Malmo, Suedia.

Cele două oraşe elveţiene au fost candidatele finaliste potrivit unor criterii care au inclus conexiuni de transport, capacitatea hotelurilor şi securitate.

Alţi factori luaţi în considerare au fost spaţiile disponibile pentru evenimente, sustenabilitate şi modalităţi de eliminare a deşeurilor, precum şi experienţa privind evenimente de anvergură.

„Felicitări, Basel”, au spus, într-o declaraţie, Reto Peritz şi Moritz Stader, coproducători executivi ai Eurovision Song Contest (ESC).

„Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm pentru a face ESC o experienţă de neuitat pentru toată lumea”, au mai spus ei.

Finala concursului, care anul acesta a fost urmărită de 163 de milioane de telespectatori din toată lumea, va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025.

În Basel, autorităţile au spus că evenimentul va avea loc la complexul St. Jakobshalle, care poate primi 12.000 de fani ai Eurovision.

Pe lângă Geneva, au mai candidat şi alte potenţiale gazde - Zurich, precum şi o candidatură comună a oraşelor Berna şi Biel, de unde este originar cântăreţul Nemo -, însă candidaturile lor au fost respinse.

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole