Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Eurovision 2018. Cine e The Humans, trupa care reprezintă România la Lisabona

Eurovision 2018. Cine e The Humans, trupa care reprezintă România la Lisabona

<1 minut de citit Publicat la 11:14 26 Feb 2018 Modificat la 11:14 26 Feb 2018

Trupa The Humans va reprezenta România la Eurovision 2018, competiție care va avea loc în luna mai.

The Humans este o trupă formată din șase membri Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alex Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Cristina Caramarcu (voce), potrivit Libertatea.

„Mulţumim din suflet. Celor care ne-au votat şi celor care au crezut în noi. Astăzi împlinim un an”, le-au spus membrii trupei The Humans celor din sală.

Melodia lor a fost apreciată și în semifinală, obținând cel mai mare punctaj. Fiecare dintre cei 6 membri ai trupei The Humans rezonează în acelaşi mix de stiluri muzicale: funk-pop-rock.

„Noi credem în Umanitate” – acesta este motto-ul sub care trupa își prezintă actul artistic.

„Toată paleta de emoții umane, reperul înalt al valorilor adunate din experiența de viață a celor șase muzicieni, exercițiul de empatie adunat în timp este ceea ce îi reprezintă. Muzica lor nu este un act mecanic de interpretare, ci o împărtășire de emoții, fără granițe între scenă și public. Muzica lor nu este doar o reproducere, ci un act de creație asumat”, potrivit eurovision.tvr.ro.

Cel mai recent single lansat de trupa The Humans – Goodbye –  a fost compus de Alin Neagoe, Cristina Caramarcu şi Alexandru Matei.

Citește mai multe din Muzică
» Citește mai multe din Muzică
TOP articole