Cu o săptămână înainte de Consiliul JAI, şeful Inspectoratului General pentru Imigrări, Florin Mihăilă, a reprezentat România la Conferința Agenției Uniunii Europene pentru Azil, care s-a desfăşurat în Malta.
În timpul discuţiilor aprinse pe tema migraţiei, chestorul a fost surprins şi fotografiat în timp ce se juca "Solitaire".
Imaginile au fost plublicate de Europol pe reţelele sociale, acestea fiind însoţite şi de un mesaj care critică atitudinea celui care fusese trimis să apere interesele României.
"Reprezentantul României a fost surprins jucând Solitaire în cadrul conferinței chiar de unul dintre participanți. Nu ne e de mirare că acesta juca Solitaire, deși tocmai tema migrației a condus la amânarea aderării țării noastre la Spațiul Schengen", a scris Europol pe Facebook.
În ciuda imaginilor care circulă în mediul online, Inspectoratul susţine că angajatul nu a procedat în acest fel şi nu a jucat "Solitaire" în timpul conferinţei.