Antena 3 CNN Politică Europarlamentarul Cătălin Ivan, despre excluderea lui Victor Ponta din PSD: „Dacă este un partid democratic, atunci n-are cum să fie dat afară”

Europarlamentarul Cătălin Ivan, despre excluderea lui Victor Ponta din PSD: „Dacă este un partid democratic, atunci n-are cum să fie dat afară”

1 minut de citit Publicat la 18:23 03 Apr 2017 Modificat la 18:23 03 Apr 2017

Europarlamentarul Cătălin Ivan a comentat situația tensionată din PSD dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea și a pledat pentru unitate între foști lideri ai partidului.

„Din punctul meu de vedere, sunt doi lideri ai partidului care au lucrat foarte mult și foarte aproape unul cu celălalt (ca președinte, respectiv președinte executiv), sunt numeroase lucruri care îi leagă dintr-o perioadă foarte, foarte bună a PSD-ului (poate cea mai bună). Ce au să-și spună unul altuia pe mine mă interesează mai puțin. Nu pot să-i iau apărarea unuia sau altuia sau să mă bag în discuții care sunt – după cum vedeți – destul de personale. Am spus și o repet: este păcat că în acest moment foști lideri ai partidului nu sunt deloc implicați în procesul de luare a deciziilor. Eu m-am opus excluderii din partid a lui Mircea Geoană. Am spus tot timpul că Victor Ponta, Liviu Dragnea, Adrian Năstase, Mircea Geoană ar trebui să lucreze împreună atunci când sunt decizii foarte importante de luat pentru partid”, a detaliat Ivan pentru PSNews.

Întrebat dacă actualul conflict Dragnea-Ponta riscă să se soldeze cu excluderea celui din urmă din PSD, Cătălin Ivan susține: „Dacă PSD este un partid democratic, atunci n-are cum să fie exclus din partid. Faptul că își spune punctul de vedere, faptul că are anumite poziții critice nu cred că-l scoate în afara partidului. Eu cred că PSD trebuie să încurajeze dialogul și exprimarea opiniilor în partid și, cum a spus și Liviu Dragnea: cine vrea să rămână în partid să rămână; cine vrea să plece să plece. Dar asta este o opțiune personală. PSD n-ar trebui să dea afară oameni din partid dacă au altă opinie”.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole