Europarlamentarii români din grupul Popularilor din Parlamentul European anunţă că îl vor susţine pe Antonio Tajani la alegerile de marţi, 17 ianuarie, pentru şefia PE din cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, se arată într-un comunicat de presă trimis AGERPRES.
"Am încredere că domnul Antonio Tajani este cel mai bun candidat pentru funcţia de Preşedinte al Parlamentului European, având în vedere bogata sa experienţă politică precum şi solida cunoaştere a instituţiilor europene din cadrul cărora a acţionat ca Vicepreşedinte al Comisiei Europene şi apoi al Parlamentului European", a declarat Theodor Stolojan.
Adina Vălean, Vicepreşedinte al PE, a spus că "Antonio Tajani este un politician cu o viziune clară asupra viitorului Europei şi asupra rolului Parlamentului European în democraţie. Românii vor descoperi un aliat puternic care va sprijini România europeană şi drepturile cetăţenilor ei."
La rândul său, Siegfried Mureşan, Vicepreşedinte al Comisiei pentru Bugete a PE, a spus că îl susţine de asemenea pe Antonio Tajani. "Este cel mai bine pregătit dintre toţi candidaţii la funcţia de Preşedinte al Parlamentului European. Experienţa sa ca Vicepreşedinte al Parlamentului European şi Comisar pentru Industrie sunt atuuri pe care niciunul dintre contracandidaţii săi nu le au. Este candidatul care a spus clar că va avea printre priorităţi în mandatul său creşterea sprijinului pentru IMM-uri, pentru industrie şi pentru agricultură. Acestea sunt sectoarele care generează locuri de muncă stabile şi creştere economică în întreaga Europă. Sunt convins că va fi capabil să consolideze rolul Parlamentului European şi să aducă această instituţie mai aproape de cetăţeni," a spus europarlamentarul român.
La rândul său, Iulliu Winkler, Vicepreşedintele Comisiei pentru comerţ internaţional, a spus că şi europarlamentarii UDMR îl vor sprijini pe Tajani pentru că "avem motive să sperăm că importanţa protecţiei minorităţilor naţionale, a comunităţilor etnice şi lingvistice în UE va fi înţeleasă pe deplin.
La preşedinţia PE, pe lângă Antonio Tajani din partea PPE, mai candidează socialistul Gianni Pittella, Helga Stevens din partea grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Guy Verhofstadt din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Eleonora Florenza din partea grupului Stânga Unită Europeană-Stânga Verde Nordică (GUE-NGL), Jean Lambert din partea Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Laurenţiu Rebega, reprezentant al grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii (ENF) şi Piernicola Pedicini, candidatul grupului Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe (EFDD, euroscepticii).