"Săptămâna aceasta sunt priorităţi. Eu, în calitate de vicepreşedinte pentru Piaţă Internă şi Protecţia Consumatorului voi avea timp de vorbire la un raport pe care l-am aşteptat de foarte mult timp şi anume dreptul consumatorului de a repara produsul pe care l-a cumpărat. Până acum, acest drept nu era consfinţit printr-un regulament european.
Acum, gândindu-ne la impactul asupra economiei circulare, asupra deşeurilor, asupra mediului, s-a convenit, prin dezbaterile din comisia noastră şi în plenară, dreptul consumatorului de a repara un produs. Mai ales, bunurile casnice. Prea multe bunuri se aruncă şi atunci consumatorii, după vot şi după implementare, vor putea să aibă acest drept de a repara un bun cumpărat.
Instituţiile statului, prin autorităţi, dar şi regional şi local, trebuie să ducă această informaţie: dreptul consumatorului de a alege, fie îl repară, fie îl returnează şi ia un produs nou, fie vrea banii înapoi dacă produsul nu a fost conform acelui certificat de conformitate care trebuie să însoţească orice produs.
Prea multă lipsă de informaţie este la nivelul consumatorului şi mai este o problemă: orice act legislativ de la nivel european, că e directivă, că e regulament, are un timp de implementare.
M-am luptat şi când eram ministru şi îmi amintesc directiva care impunea statelor membre plata la 30 de zile. Să nu mai fie creanţe. Bineînţeles că nici acum nu se face acest lucru. Când am ajuns ministru, în 2012, un an mai târziu am implementat directiva pentru că intram în infrigement. Întotdeauna, România vrea să implementeze în ultima lună a ultimului an.
Dacă celelalte state implementează mai repede, întreprinzătorii şi cetăţenii noştri au un decalaj de timp în care nu beneficiază de aceleaşi lucruri cum beneficiază cei din alte state. E tot un fel de dublu standard, însă e din cauza noastră", a declarat europarlamentarul umanist Maria Grapini.