Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat vineri, în contextul cererii preşedintelui de a-şi prezenta demisia Viorica Dăncilă, că aceasta a fost instalată la Guvern cu complicitatea dintre Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea.
„Viorica Dăncilă nu avea ce să caute acolo, pe funcţia pe care o ocupă. Ea nu trebuie să plece din funcţia de prim-ministru pentru că i-o cere Klaus Iohannis. Ea a fost cocoţată acolo de Liviu Dragnea, cu complicitatea lui Klaus Iohannis, care a avut şansa să se opună nominalizării, să ceară alianţei PSD-ALDE să propună alt nume, pentru că era evident pentru toată lumea că Viorica Dăncilă nu e pregătită pentru a conduce o astfel de instituţie, cum este Guvernul României. Eu cred că preşedintele a fost ademenit într-o complicitate cu Liviu Dragnea, acesta să nu îi creeze probleme pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, el să îl lase pe Liviu Dragnea să conducă liniştit Guvernul”, a declarat Cătălin Ivan, europarlamentar.
„Cred că a fost mai mult un fel de înţelegere între cei doi. Dar Viorica Dăncilă este cea mai mare jignire pe care a avut-o România de la Revoluţie, până astăzi! Este jignitor pentru toţi românii să ai un astfel de premier”, a mai spus el.
Declaraţiile vin în conteztul în care preşedintele Klaus Iohannis a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă.