”REPowerEU este un program care ne ajută să obținem independența energetică, în principal față de Rusia, și ne poate ajuta să facem tranziția către un viitor mai verde și mai sustenabil dacă va fi aplicat așa cum trebuie.
Din punctul meu de vedere, cred că ar avea sens să investim o mare parte a acestor fonduri în tranziția la o energie verde și să ne asigurăm nu doar că nu vom mai fi dependenți de Rusia în ceea ce privește energia, ci că vom fi și autonomi și independenți noi, ca Uniune Europeană, investind în energia verde, în energia solară, în energiile sustenabile, care sunt energiile ce conferă libertate pentru că ne fac independenți”, a explicat europarlamentarul Damian Boeselager.
Acesta a spus și cum va implementa Germania programul REPowerEU.
”REPowerEU sunt unele dintre fondurile care sunt acum folosite. Fondurile cele mai mari au fost pentru redresarea după pandemie, iar REPower vin peste acele fonduri, cu câteva milioane de euro suplimentare.
În acest moment, noi, în Germania, ca în toate statele membre, de fapt, ne gândim cum să investim mai bine acești bani. Pentru mine, este important ca aceștia să fie folosiți pentru a obține energie solară și eoliană”, a mai declarat europarlamentarul Damian Boeselager.
Întregul interviu poate fi vizionat în clipul video de mai jos: