Antena 3 CNN Economic Uniunea Europeană a convenit să plafoneze temporar prețul gazelor

Uniunea Europeană a convenit să plafoneze temporar prețul gazelor

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 19:41 19 Dec 2022 Modificat la 20:39 19 Dec 2022

Acordul anunţat luni vine după mai multe săptămâni de discuţii cu privire la un pachet de măsuri de urgenţă care au creat diviziuni în rândul statelor membre, în încercarea de a răspunde la criza energetică. Cehia, care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a prezidat negocierile între cele 27 de state membre.

Potrivit unor documente consultate de Reuters, miniştri europeni ai Energiei au convenit luni că plafonarea preţului gazelor va fi declanşată în momentul în care cotaţiile, la hub-ul de gaze Dutch Title Transfer Facility (TTF) de la Amsterdam, ajung la 180 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh) timp de trei zile.

Ţările UE au căzut de acord asupra plafonării preţului gazelor

În acelaşi document, se precizează că plafonul ar putea fi declanşat începând cu data de 15 februarie 2023 şi, iniţial, nu se va aplica tranzacţiilor de tip "over the counter" (în afara pieţei).

Mai mulţi oficiali europeni au dezvăluit pentru Reuters că Germania, care iniţial a fost sceptică la ideea plafonării preţului gazelor, a votat luni în favoarea unui acord privind plafonarea preţului gazelor în Uniunea Europeană, chiar dacă şi-a exprimat unele îngrijorări cu privire la impactul acestei politici asupra capacităţii Europei de a atrage livrări de gaze pe o piaţă globală extrem de competitivă la capitolul preţ.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole