Antena 3 CNN Sport EURO 2024. Spania a învins Croația cu 3-0

EURO 2024. Spania a învins Croația cu 3-0

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 22:36 15 Iun 2024 Modificat la 23:32 15 Iun 2024

Spania a învins echipa Croaţiei cu 3-0, sâmbătă, în primul meci din Grupa B de la Campionatul European de Fotbal din Germania.

Tripla campioană europeană s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Alvaro Morata (29), Fabian Ruiz (32) şi Dani Carvajal (45+2), asigurându-şi victoria încă din prima repriză.

''La Roja'' a pus stăpânire pe joc din primele minute şi Morata şi-a încercat şansa de la circa 22 de metri (7), dar şutul nu i-a pus probleme lui Livakovic, potrivit Agerpres.

Croaţia, medaliată cu bronz la Cupa Mondială din 2022, a creat prima oară pericol la poarta lui Unai Simon prin Budimir (22), dar lovitura sa de cap a fost imprecisă.

Citește și: Începe Euro 2024. Unde se pot vedea meciurile şi care este programul Campionatului European de fotbal

Spania a deschis scorul prin Morata, lansat pe contraatac de Fabian Ruiz (29). Morata a devenit primul jucător care marchează pentru Spania la trei ediţii ale Campionatului European (2016, 2020, 2024). De asemenea, atacantul lui Atletico a înscris la trei turnee succesive de EURO împotriva Croaţiei.

Morata a ajuns la 7 goluri marcate la EURO, fiind devansat doar de portughezul Cristiano Ronaldo (14) şi de francezul Michel Platini (9), fiind la egalitate cu francezul Antoine Griezmann şi englezul Alan Shearer.

Croaţia s-a aruncat imediat în atac pentru a restabilit egalitatea, Kovacic a pătruns pe centru, dar şutul său a fost modest şi Unai Simon a reţinut (30).

Spania şi-a dublat avantajul după o realizare de excepţie a lui Fabian Ruiz (32), care a fost angajat de Pedri în marginea careului, i-a driblat pe Modric şi pe Brozovic şi a marcat la colţ.

Replica dată de croaţi a fost una destul de bună, dar Unai Simon a respins şutul lui Brozovic (33), însă Majer a tras în plasa laterală. O altă mare ocazie a echipei pregătite de Zlatko Dalic a fost creată de Gvardiol (41), care a trimis un şut centrare prin faţa porţii, dar Budimir nu a ajuns la minge.

În finalul primei reprize, Spania a marcat şi al treilea gol, prin fundaşul Dani Carvajal (45+2), care a reluat din voleu centrarea lui Yamal la 6 metri.

Spania a marcat trei goluri în prima repriză

A fost prima oară când Spania a marcat trei goluri în prima repriză a unui meci la EURO.

În repriza secundă, deşi nu a mai forţat, Spania a fost în continuare periculoasă, în special prin Yamal. Acesta, care a devenit cel mai tânăr jucător din istoria EURO, la 16 ani şi 338 de zile, a fost aproape de gol în min. 52, dar Livakovic a respins cu o intervenţie spectaculoasă. Yamal (54) a pătruns pe stânga şi a centrat în faţa porţii, de unde Morata a reluat periculos cu şoldul.

Spania nu şi-a mai creat ocazii clare până la final, în timp ce Croaţia a forţat mai mult în căutarea golului de onoare. Acesta a fost aproape în min. 55, când şutul lui Stanisic a fost blocat de Cucurella, iar apoi Unai Simion a respins din faţa lui Kramaric.

Croaţii au primit penalty în min. 78, la o intervenţie a lui Rodri asupra lui Petkovic. Portarul Unai Simon a apărat şutul lui Petkovic (80), faza a continuat, iar acelaşi Petkovic a reluat în plasă centrarea lui Perisic, însă golul a fost anulat de arbitrajul video deoarece Perisic intrase în careu înaintea executării penalty-ului.

Unai Simon şi-a menţinut poarta imaculată până la final, respingând şi un şut al lui Perisic (84). Spania a pierdut doar un meci din ultimele sale 13 jucate în faza grupelor la EURO (nouă victorii şi trei egaluri).

''Veteranul'' Luka Modric a devenit primul jucător croat care joacă la cinci turnee finale ale EURO, stabilind şi un record naţional de partide (13).

Sâmbătă, ora 22:00, are loc şi celălalt meci din Grupa B, între Italia şi Albania.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole