Antena 3 CNN Actualitate Eugen Tomac demisionează din funcția de președinte al PMP

Eugen Tomac demisionează din funcția de președinte al PMP

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 11:30 09 Dec 2020 Modificat la 11:30 09 Dec 2020

Președintele PMP, Eugen Tomac, demisionează din funcția de președinte al partidului. Într-o declarație de presă, Tomac a mulțumit românilor care au mers la urne în criza sanitară.

„Considerăm că în democrație este absolut esențial să privim cu realism spre realitate”, a spus Tomac.

Tomac a spus că a avut o ședință cu cei din PMP, în care i-a anunțat că își asumă rezultatul slab al PMP obținut la alegerile de duminică. Tomac a precizat, de asemenea, că face acest gest pentru că trebuie să existe „un responsabil” pentru rezultatele alegerilor.

Un rezultat bun în condiţiile date

„În mod clar am obținut un rezultat bun, în condițiile date. Ne-am fi dorit să fie mult mai mare.

Sigur că politica este un joc de echipă și trebuie să o privim cu maximă seriozitate. Din ultimele rezultate rezultă că avem un scor de 4.94 și pentru că PMP a avut membri în toate secțiile de vot din țară, iar acolo unde avem zero voturi sau avem colegi care nu se regăsesc, deși au votat cu PMP am formulat contestații, avem peste 1900 de contestații. În același timp suntem perfect conștienți de evoluția rezultatului. Nu punem sub semnul întrebării aceste alegeri, dar ne dorim ca toate aceste contestații să fie analizate cu maximă seriozitate.

Am avut o ședință lungă cu colegii din PMP și pentru că sunt conștient că ne doream cu toții un rezultat mai bun, am luat decizia de a-i anunța pe colegii mei că îmi asum acest rezultat. Prin urmare, pentru că-mi asum acest rezultat, mi-am depus demisia din funcția de președintele al PMP și colegul meu Marius Pașcan va prelua interimatul. În cel mai scurt timp vom organiza un Congres.”, a spus Eugen Tomac.

Etichete: PMP eugen tomac
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole