Antena 3 CNN Be EU România trebuie să implementeze salariul minim european cel târziu anul viitor. Eugen Tomac: "Nivelul de salarizare este în continuare mic"

România trebuie să implementeze salariul minim european cel târziu anul viitor. Eugen Tomac: "Nivelul de salarizare este în continuare mic"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:00 09 Dec 2023 Modificat la 11:37 09 Dec 2023

România trebuie să implementeze salariul minim european cel târziu anul viitor, potrivit angajamentelor pe care și le-a luat, dar și a unei directive europene în acest sens. 

Aceasta prevede că fiecare stat va stabili nivelul venitului minim în funcție de condițiile sociale, economice, dar și de evoluția indicatorilor macroeconomici. 

Sunt aici două aspecte extrem de importante în ceea ce privește punctul de pornire în calcul. Pe de o parte, ar putea fi vorba despre valoare a coșului de cumpărături, o altă variantă ar fi stabilirea unui procent raportat la salariul mediu. 

"Şi în Uniunea Europeană, şi în România, există aspecte care trezesc interese şi dezbaterii vii în comisie, pentru că e nevoie de mai multă transparenţă, un echilibru între remunerare şi condiţii, pentru că e frustrare când ştii că dai totul şi nu eşti remunerat la fel, e nevoie de o îmbunătăţire.

Apoi discriminarea care există în continuarea în unele state între bărbaţi şi femei, dar această chestiune a fost eliminată în România.

Toate aceste prevederi pe care Comisia le propune şi trebuie să le adoptăm sunt extrem de importante în momentul de faţă.

Oamenii trebuie să se simtă protejaţi când au nevoie de acest sprijin.

Cât priveşte salariul minim european, România începe să se alinieze la cerinţele UE şi cred că acesta este un pas important, dar nivelul nostru de salarizare este încă mic raportat la celelalte state.

În  România, salariul minim de acum răspunde la criteriile pe care le defineşte ţara noastră, dar avem un salariu mediu foarte mic raportat la salariul minim", a spus europarlamentarul Eugen Tomac, liderul PMP, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole