Emisiunea de titluri de stat din cadrul programului "Tezaur" pe care am lansat-o reprezintă un instrument clasic şi sigur de economisire pentru persoanele fizice, cu dobândă de 5% şi fără impozit pe acea dobândă, a declarat, miercuri seară, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
"Am lansat o emisiune de titluri de stat, prima din cadrul programului "Tezaur" din anul 2018, dar a treia emisiune, pentru că trebuie să amintim că Ministerul de Finanţe a lansat acest prim program de titluri de stat pentru populaţie în 2015. În primul rând, scopul se referă la finanţarea noastră ca şi stat (...) Diferenţa faţă de dobânzile la depozitele acordate de către bănci este foarte mare, de peste două ori, pentru că este foarte corect şi normal şi de bun simţ ca Ministerul Finanţelor Publice să acorde aceeaşi dobândă pentru toţi cei care cumpără titluri de stat - persoane fizice sau persoane juridic", a spus Teodorovici.
Acesta a precizat că la ora actuală sunt peste 220 de unităţi operative ale Trezoreriei statului şi peste 5.500 de oficii poştale, prin intermediul cărora populaţia poate să cumpere titluri de stat şi "după aceea, desigur, statul le poate şi răscumpăra de la populaţie".
"Dacă persoanele interesate de titluri de stat care au cumpărat deja acest instrument se răzgândesc îşi pot recupera sumele plătite până la data de 6 iulie 2018. Valoarea titlurilor de stat achiziţionate de către persoanele fizice este de 100.000 de lei de la Trezorerie şi 100.000 de la Poşta Română, deci în total 200.000 de lei. Foarte important este faptul că pe lângă dobânda de 5% pe an, cei 10% impozit pe venit aplicat la dobânzile de la bănci în cazul de faţă nu se aplică. Se pot realiza subscrieri atât în numerar, cât şi prin transfer bancar, cu costuri zero atât la subscriere, cât şi la retragerea în numerar. Costul pe care noi îl suportăm ca stat pentru tranzacţiile pe care Poşta Română le operează este de 0,1%. Este un prim instrument foarte util pentru populaţie, sigur, cu foarte multe avantaje, dobândă 5%, fără impozit pe dobândă. Este o investiţie sigură", a subliniat şeful de la Finanţe.
Potrivit sursei citate, plafonul pentru acest program de titluri de stat pentru anul 2018 se ridică la valoarea de patru miliarde de lei.
"Ştiţi foarte bine, încă din anul 2017, chiar şi în 2018, am prezentat în mod public care este volumul, strategia de împrumut pe 2018. În zona de titluri de stat, piaţa internă, suma este de 48-50 de miliarde de lei. Deci, este o chestiune care se ştia de anul trecut. Plafonul indicativ pentru anul 2018 este de patru miliarde de lei. Titluri de stat se vor emite până când acest plafon se va atinge, deci nu este o ţintă la fiecare emisiune pe care Ministerul de Finanţe o va lansa. Nivelul de atragere din piaţă până în prezent, din ianuarie până în iunie 2018, este de 18,6 miliarde de lei, adică aproximativ 38,8% din ceea ce ne-am planificat pe anul curent. De asemenea, un nivel pe care Ministerul Finanţelor Publice îl acorda la titluri de stat, era de 2,8% până la 5,5%, de la o maturitate la alta, între 6 luni şi 13 ani. Un alt element important este acela legat de datoria publică. La finalul lunii martie 2018, aceasta era de 35,1%, că tot se vorbea că România se împrumută din ce în ce mai mult. Nu, este vorba despre 35,1%, la finalul lunii martie. Scopul programului este deja prevăzut în Programul de guvernare pentru 2017 - 2020 şi dorinţa noastră este de a oferi persoanelor fizice un instrument clasic de economisire", a afirmat oficialul.
Teodorovici a adăugat faptul că pentru programul "Tezaur" există o campanie de promovare "care sperăm să fie cât mai intensă, printr-un clip pe care m-aş bucura foarte mult dacă l-aţi şi prelua în prezentările dvs. de la fiecare post de televiziune pentru a informa cât mai bine persoanele fizice".
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat, în data de 15 iunie, prima emisiune de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, cu valoarea de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei, potrivit unui comunicat al instituţiei. Conform MFP, titlurile pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile.
Un investitor poate efectua, în cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi plafonul valoric de 100.000 lei pentru subscrierile realizate intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi respectiv de 100.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale ''Poşta Română''.
Titlurile au formă dematerializată şi remunerează investitorii cu o dobândă anuală de 5%, cu scadenţă la 5 ani. Plata dobânzii şi a valorii nominale se efectuează conform opţiunii clientului, pe care a ales-o pe formularul de subscriere: la sediul subunităţilor poştale, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, către investitor/împuternicit, fără plata unui comision de către investitor sau prin mandat poştal (achitare la domiciliu/adresa de corespondenţă sau virarea sumelor în cont bancar), situaţie în care investitorului i se reţine contravaloarea serviciului de mandat poştal.
În cadrul programului "Tezaur', ediţia "Centenar", aferent lunii iunie 2018, titlurile de stat nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează. Titlurile de stat pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente, care au împlinit vârsta de 18 ani, iar valoarea unui titlu din cadrul emisiunii "Tezaur' este de 1 leu.
Recent, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a anunţat că Poşta Română va intermedia vânzarea titlurilor de stat destinate populaţiei în cadrul programului "Tezaur', prin intermediul tuturor subunităţilor poştale.
Astfel, clienţii operatorului poştal naţional care doresc să investească în titluri de stat le pot cumpăra de la subunităţile poştale, conform programului de lucru cu clienţii, în perioada 15 iunie - 5 iulie pentru mediul urban, iar pentru mediul rural în perioada 15 iunie - 4 iulie. Persoanele care doresc să subscrie completează un set de formulare de subscriere (autocopiativ), din care un exemplar, împreună cu chitanţa emisă la subscriere, se înmânează investitorului, acestea reprezentând dovada deţinerii titlurilor de stat de către acesta.