Antena 3 CNN Actualitate Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene, este acuzat de incompetenţă. Eugen Teodorovici anunță că îl dă în judecată

Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene, este acuzat de incompetenţă. Eugen Teodorovici anunță că îl dă în judecată

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:59 28 Oct 2016 Modificat la 16:59 28 Oct 2016

Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, a anunţat vineri că intenţionează să-l dea în judecată „pentru incompetenţă” pe Cristian Ghinea, aflat până recent la conducerea aceluiaşi minister.

„Sunt miliarde de euro cheltuieli făcute, adică lucrările executate pe acele proiecte de infrastructură mare, pe faza a doua a lor. Facturile nu pot fi depuse pentru că MF-ul nu dă încă OK-ul, iar constructorii stau cu facturile în casă pentru că, dacă le aruncă spre decontare, se încarcă şi cu TVA. Deci, este o măgărie nesimţită, este un abuz clar în serviciu pentru ceea ce se face astăzi. Am dovezi în acest sens”, a afirmat Teodorovici, senator PSD, în cadrul dezbaterii „Politica de coeziune a UE - De la reducere la adâncirea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre - Cazul României”, organizată de eurodeputatul PSD Victor Boştinaru.

El spune că despre această situaţie i-a vorbit zilele trecute premierului.

„Este o situaţie pe care i-am descris-o şi d-lui prim-ministru zilele trecute la o întâlnire. Şi într-adevăr se află într-o situaţie ingrată, şi anume între a face plăţi de un miliard de euro în piaţă (...), şi anume pe deficitul bugetar, adică sare de 2,9 în cazul în care până acum, să spunem, au execuţia "tande pe mande', sau să nu facă şi să aştepte acreditare (n.r. sistemului informatic) şi să facă aceste plăţi anul viitor, adică să omoare acele firme care au făcut lucrările şi aşteaptă să vină de undeva banii. (...) Şi, implicit, statul pierde. Adică pierde agentul economic, dar pierde şi statul. Ăsta este un exemplu clar de abuz în serviciu. Eu am de gând că fac în zilele următoare, în mod oficial, scris exact acest mecanism, pentru că este o primă piesă la dosarul penal care se va instrumenta. Îmi pare rău pentru dânşii, dar cred că dl Ghinea va fi primul ministru care va avea definit un astfel de dosar pe incompetenţă”, a afirmat Teodorovici.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole