Antena 3 CNN Actualitate Eugen Teodorovici, anunț despre prezentarea publică a proiectului de buget pe 2019

Eugen Teodorovici, anunț despre prezentarea publică a proiectului de buget pe 2019

2 minute de citit Publicat la 22:24 06 Ian 2019 Modificat la 22:24 06 Ian 2019

Proiectul de buget pe anul 2019 va fi prezentat public cel mai probabil săptămâna viitoare, pentru a fi dezbătut şi pentru a lua avizele necesare, a declarat, duminică seara, la Antena 3, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. 

"O să-l expunem (proiectul de buget pe 2019 n.r.), poate chiar săptămâna viitoare o să îl prezentam public pentru a fi dezbătut, pentru fi discutat, pentru a lua avizele necesare. Avem avizul de la CSAT, dar mai avem dialogul social, Consiliul Economic şi Social (CES) şi Consiliul Fiscal, astfel încât, atunci când decide Parlamentul să intre în şedinţă, fie la sfârşitul lui ianuarie, fie la începutul lui februarie, când se decide în Parlament, noi să îl avem trecut deja de Guvern. Nu e niciun fel de blocaj", a susţinut ministrul Finanţelor.

Întrebat în cât timp speră să obţină semnătura preşedintelui, după ce proiectul de buget va fi aprobat de Parlament, Teodorovici a precizat că refuză să creadă că preşedintele va retrimite în Parlament legea bugetului de stat, în pofida a ceea ce se întâmplă azi în România. 

"Refuz să cred, chiar dacă ne luăm după ce se întâmplă azi în România, putem lua în calcul orice scenariu, dar totuşi refuz să cred că într-o ţară europeană, că în cursul unei preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene, unică situaţie în România, să retrimiţi în Parlament un buget pe care Parlamentul ţi-l adoptă. Nu ai de ce. Nu ai niciun fel de motiv decât dorinţa de a bloca ceva. Să luăm pas cu pas cum dânsul ne învaţă foarte des, să încercam cu toţii nu doar noi să respectăm legea şi constituţia şi lucrurile vor fi exact cum am zis noi", a mai spus Teodorovici. 

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, vineri, lipsa unui proiect de buget, arătând că aceasta este o problemă gravă şi că PSD trebuie să vină cu explicaţii. 

"Este o problemă gravă. Am pus această întrebare în decembrie şi o mai pun o dată. Unde este proiectul de buget? PSD a guvernat în tot acest timp. PSD a avut toate condiţiile şi trebuia să vină, conform legii în vigoare, până pe 15 noiembrie, cu proiectul de buget. Nu există, la momentul acesta, niciun proiect de buget. Ba dimpotrivă, în loc să se ocupe de buget, fiindcă toată lumea are nevoie de bugetul pe anul în curs, pentru că deja este târziu, se ocupă de schimbat şefi de la ANAF şi din alte poziţii, lucru care mie îmi dă foarte mult de gândit. Probabil există probleme cu bugetul. Aceste lucruri trebuie să le explice de urgenţă PSD şi să vină cu un proiect de buget", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

Şeful statului a fost întrebat dacă este nevoie de o şedinţă extraordinară a Parlamentului. 

"Ar fi de dorit să se facă toţi paşii pentru a avea cât se poate de repede bugetul pe 2019. Însă nu de Parlament ţine această chestiune, mai întâi trebuie să vină Guvernul cu un proiect de buget, după care, sigur, Parlamentul poate să hotărască când îl ia în discuţie", a afirmat Iohannis. 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole