În prealabil, James și Jennifer Crumbley (foto) au fost acuzați de procurori pentru omucidere involuntară.
UPDATE Părinții lui Ethan Crumbley au pledat "nevinovat" în fața instanței
James și Jennifer Crumbley au fost puși oficial sub acuzare pentru omucidere involuntară, după ce au fost capturați sâmbătă dimineața la Detroit.
Cei doi au s-au declarat nevinovați.
Instanța de judecată a fixat pentru fiecare dintre ei o cauțiune de 500.000 de dolari
Știrea inițială
Potrivit CNN, informația care a dus la arestarea celor doi a venit de la proprietarul unui magazin, care a remarcat mașina semnalată de autorități că ar fi folosită de fugari.
O femeie aflată lângă vehicul a luat-o la fugă atunci când martorul a sunat la numărul de urgență.
James și Jennifer Crumbley au fost capturați într-o clădire comercială din Detroit care găzduiește o expoziție de artă, a precizat James E. White, șeful poliției din Detroit.
Potrivit lui White, cuplul a fost ajutat să pătrundă în clădire iar o persoană care i-a ajutat pe cei doi ar putea fi, de asemenea, pusă sub acuzare.
Soții Crumbley nu erau înarmați în momentul arestării, precizează CNN.
Până în prezent, ancheta a relevat că pistolul semiautomat, calibrul 9 mm, cu care Ethan Crumbley și-a ucis colegii, fusese cumpărat de James Crumbley în vinerea dinaintea crimelor
După ce au dispărut de la domiciliu, James și Jennifer Crumbley au fost declarați fugari.
Serviciul șerifilor federali a anunțat o recompensă de 10.000 de dolari pentru informații care ar putea duce la arestarea celor doi.
CNN relatează că înaintea arestării celor doi, un vehicul ce corespunde mașinii de culoare neagră, marca Kia Seltos, aparținând cuplului Crumbley, a fost găsit vineri noaptea în Detroit, la aproximativ 60 de kilometri de Oxford.
Un oficial din rândul autorităților a declarat CNN că părinții lui Ethan Crumbley au retras, vineri, 4.000 de dolari de la un ATM din Rochester, localitate situată la circa 25 de kilometri de domiciliul lor.
CNN mai arată că investigatorii au reușit inițial să îi localizeze pe James și Jennifer Crumbley după semnalul emis de telefoanele mobile ale acestora. Între timp însă, cei doi fugari și-au oprit telefoanele.
Punerea formală sub acuzare, care necesită prezența acuzaților, era programată pentru vineri după-amiază. Vineri seară, James și Jennifer Crumbley erau încă dați dispăruți.
Părinții elevului ucigaș din Michigan, puși sub acuzare de procurorii americani
Părinții elevului ucigaș din Michigan au fost puși sub acuzare de procurorii americani. Oamenii legii au formulat în cazul fiecăruia dintre ei câte patru capete de acuzare pentru omor din culpă.
Procurorul din Oakland, Karen D. McDonald, a declarat că biroul ei aduce acuzații împotriva părinților lui Ethan Crumbley "pentru a-i trage pe inculpați la răspundere și pentru a preveni alte evenimente pe viitor".
Deși Ethan Crumbley a fost cel care a intrat în școală și a apăsat pe trăgaci, există și alți indivizi care au contribuit la asta, a spus McDonald într-o conferință de presă.
Autoritățile au stabilit că Ethan Crumbley a comis crimele cu un pistol semiautomat Sig Sauer SP2022 de 9 mm, care a fost achiziționat de tatăl lui Crumbley vineri, cu patru zile înainte de tragedie.
"Am spus acest lucru anterior și voi reitera astăzi că deținerea de arme este un drept și, odată cu acest drept, vine o mare responsabilitate", a spus McDonald.
Ea a explicat că asta înseamnă asigurarea corectă a unei arme și păstrarea muniției separat, printre alte obligații legale.
Ethan Crumbley a fost acuzat, ca adult, de terorism, crimă cu premeditare și alte infracțiuni în urma atacului de marți, în urma căruia au rezultat patru morți și șapte persoane rănite la liceul Oxford, la nord de Detroit.
A fost cel mai grav astfel de incident petrecut într-un campus din SUA din 2018.
Cum au ajuns părinții să fie acuzați
O fotografie a pistolului folosit de Crumbley în atacul de la liceu a fost postată pe un cont de Instagram cu câteva zile înainte, a declarat pentru CNN o sursă din cadrul anchetei.
Biroul Șerifului din Oakland consideră că respectivul cont îi aparține lui Crumbley, adolescentul care a provocat tragedia.
”Tocmai ce am primit noua mea frumusețe, astăzi. SIG SAUER 9mm”, se spune în comentariul de sub postare, care nu mai este disponibilă online, dar a fost anterior distribuită pe scară largă pe rețelele de socializare.
Crumbley nu poate deține în mod legal arma și nici nu o poate scoate în afara casei, cu puține excepții, cum ar fi într-un poligon de tragere, a spus Bouchard vineri.
Cu toate acestea, minorul a plecat cu pistolul la școală.
Mama lui Ethan Crumbley, după ce acesta s-a lăudat cu pistolul pe internet: "Fiul meu își testează cadoul de Crăciun"
După ce Ethan Crumbley a postat fotografia armei sale pe rețelele de socializare, mama lui, Jennifer Crumbley, a creat și ea o postare, spunând că fiul ei "își testează noul cadou de Crăciun", a declarat procurorul.
Când un profesor a raportat că Ethan Crumbley a fost găsit căutând muniție pe telefonul său în timpul orei, pe 21 noiembrie, mama sa a fost contactată de oficialii școlii.
Jennifer Crumbley a fost contactată prin mesageria vocală de către personalul școlii cu privire la activitatea necorespunzătoare a fiului ei pe internet.
Personalul școlii a indicat că a transmis și un e-mail, dar nu a primit niciun răspuns de la niciunul dintre părinți.
"După aceea, Jennifer Crumbley a făcut schimb de mesaje text despre incident cu fiul ei, spunând: 'nu sunt supărată pe tine, trebuie să înveți să nu fii prins'", a adăugat procurorul McDonald.
Părinții au fost chemați la școală din cauza comportamentului fiului lor.
"Există o mare probabilitate ca elevul de 15 ani să fi avut arma în rucsac, când a fost convocat împreună cu părinții săi, cu puțin timp înainte de crime, la administratorii instituției de învățământ", a declarat pentru CNN procurorul de caz.
Biletul sinistru de pe pupitrul lui Crumbley, în dimineața crimelor
Căutarea muniției pe internet nu a fost singurul aspect care i-a alarmat pe responsabilii din liceu cu privire la Ethan Crumbley.
În dimineața tragediei, o profesoară a găsit un bilet pe pupitrul elevului iar conținutul a alarmat-o și a determinat-o să facă poză cu telefonul mobil.
Profesoara a spus că biletul includea un desen cu o armă țintind spre fraza: "gândurile nu se vor opri, ajută-mă".
Biletul mai înfățișa un glonț și mesajul "sânge peste tot".
Părinții suspectului au fost chemați imediat la școală, a menționat procurorul McDonald.
Ea a indicat că suspectul a modificat biletul înainte ca acesta să fie preluat de un consilier.
”La întâlnire, lui James și Jennifer Crumbley li s-a arătat desenul și li s-a cerut să-l consilieze pe fiul lor în 48 de ore”, a spus Karen McDonald.
Procurorul a mai relatat că părinții nu l-au întrebat pe fiul lor dacă avea pistolul la el sau unde se află arma și nu i-au verificat rucsacul.
Părinții părăsit școala fără adolescent iar acesta s-a întors în clasă și a urmat atacul.