Antena 3 CNN Externe Alegeri SUA 2024 Este victoria lui Trump un pericol pentru securitatea României? Ben Hodges: Dacă SUA abandonează Ucraina, amenințarea va crește

Este victoria lui Trump un pericol pentru securitatea României? Ben Hodges: Dacă SUA abandonează Ucraina, amenințarea va crește

Ana Maria Roman
3 minute de citit Publicat la 07:00 07 Noi 2024 Modificat la 19:22 07 Noi 2024

Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa și susținător al Kamalei Harris, a declarat miercuri seară, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN, că îl consideră pe Donald Trump „o amenințare” la adresa Constituției SUA. El subliniază îngrijorările sale legate de politica externă sub conducerea lui Trump, inclusiv față de Ucraina și NATO, și avertizează că Europa va trebui să își intensifice eforturile în cazul în care SUA nu va mai sprijini Ucraina. „Dacă SUA își întoarce spatele, amenințarea crește pentru România, Polinia, țările baltice”, a spus Hodges.

Ben Hodges a susținut-o pe Kamala Harris și a făcut campanie pentru ea în statul cheie Pennsylvania, pe care Trump l-a câștigat.

„În Pennsylvania și în întreaga țară sunt mult prea multe persoane care l-au sprijinit pe Trump. Pentru ei, a fost mai importantă ideea lui Trump ca președinte decât ideile precum democrația, asaltul asupra Capitoliului de pe 6 ianuarie, sau chestiunile legate de avort. Toate astea nu au contat. Mi se pare că am fost nebun că nu mi-am dat seama că în țara mea așa stau lucrurile”, a spus Ben Hodges.

Hodges a fost republican în trecut, dar a ales acum să îi susțină pe democrați și, implicit, pe Kamala Harris, pentru că, spune el, președintele desemnat este „o amenințare” la adresa Constituției SUA.

„Am crescut într-o familie de republicani cu Reagan. Atunci când ești în armată, poți doar să votezi, dar nu faci politică. După ce am intrat în rezervă s-a petrecut asaltul din 6 ianuarie (n.r. - asupra Capitoliului) și m-am gândit că nu pot fi apropiat de partidul republican. Nu mai voiam să explic de ce aș fi cu ei după ziua de 6 ianuarie, o zi oribilă. Știți că noi jurăm pe Constituție ca să sprijinim și să apărăm Constituția SUA. Am repetat aceste lucruri de atâtea ori. Un atac asupra Capitoliului însemna un atac împotriva Constituției, așa că am plecat de la republicani, am devenit independent și m-am hotărât după aceea că o voi sprijini pe doamna Kamala Harris. Nu mă gândeam că are politici mai bune. Deși, totuși, apreciam politicile ei și aveam încredere că va proteja Constituția noastră, spre deosebire de Donald Trump care este o amenințare”, a spus Ben Hodges.

Întrebat dacă vor exista schimbări în sprijinul acordat de SUA Ucrainei, în contextul victoriei lui Trump la Casa Albă, el a răspuns: „Având în vedere ce a spus Trump când era președinte și ce a spus despre ultimii 4 ani, nu mă face să am încredere că va sprijini Ucraina. Totuși, administrația Biden a fost îngrozitoare. Sigur că a oferit tot felul de lucruri, au adunat sprijin de la o mulțime de state, dar nu a reușit să facă astfel încât politica noastră să se concentreze pe câștigarea războiului de către Ucraina. Ucrainenii nu au ajuns să folosească toate armele disponibile. Deci nu au fost cu mult mai buni, dar măcar nu mi-am făcut griji că vor abandona Ucraina. Asta mă îngrijorează în privința lui Trump și asta înseamnă că Europa trebuie să ocupe spațiul lăsat liber și să facă eforturi mai mari. Dacă SUA își întoarce spatele, amenințarea crește pentru România, Polonia, țările baltice”.

Despre relația dintre SUA și NATO pe timpul administrației Trump, Ben Hodges spune: „Să sperăm că țările europene își vor trimite liderii la domnul Trump și îi vor spune că este în interesul Americii ca relația cu NATO să continue. România, Polonia și țările baltice au avut rezultate foarte bune, dar și Germania, Franța, Norvegia trebuie să își joace propriile roluri în această chestiune. Stilul de conducere al domnului Trump ne indică faptul că preferă relațiile bilaterale, nu îi place să lucreze într-un cadru larg, multilateral, în marile organizații internaționale. Relația lui cu diverse țări va depinde de identificarea lor ca parteneri de afaceri sau de felul în care ele se achită de responsabilitățile lor”.

Hodges a mai spus apoi despre relația lui Donald Trump cu Vladimir Putin că toată lumea crede că cei doi sunt apropiați.

„Nimeni nu l-a auzit criticându-i pe Putin sau Kremlinul în ultimii 8 ani. Niciodată. Îi critică pe toți ceilalți, dar nu l-a criticat niciodată pe Putin. Vorbește despre cum admiră oamenii puternici și că sunt străluciți. Relația cu Putin ar trebui să fie una în care să îi spună: Scoate-ți soldații din Ucraina și nu mai amenința lumea că folosești armele nucleare, pentru că ești membru al Consiliului de Securitate al ONU. Când ne mai ameninți cu asta, să știi că mai trimit în Ucraina încă un vas cu muniție. Așa ar trebui să reacționeze. Rușii s-ar plânge, dar ar respecta asta, dar nu se întâmplă așa”, a mai spus Ben Hodges.

Citește mai multe din Alegeri SUA 2024
» Citește mai multe din Alegeri SUA 2024
TOP articole