Antena 3 CNN Economic Este oficial cel mai scump oraș din România. Prețurile, cu 14% mai mari ca în București

Este oficial cel mai scump oraș din România. Prețurile, cu 14% mai mari ca în București

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:57 08 Mai 2018 Modificat la 16:57 08 Mai 2018

Preţurile medii solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional au înregistrat, în luna aprilie, o scădere uşoară, de 0,3%, de la 1.200 la 1.197 de euro pe metru pătrat util, conform unei analize de specialitate.

Cluj-Napoca, oraşul cu cel mai mare preţ mediu solicitat pe metru pătrat de apartament la nivel naţional, a depăşit pragul de 1.500 de euro pe metru pătrat util, situându-se, astfel, cu circa 14% peste nivelul Capitalei.

În Capitală, în condiţiile unei variaţii de doar 0,1%, de la 1.316 la 1.315 euro/mp, preţurile au rămas la nivelul atins la finele lunii martie, conform analizei realizate de Imobiliare.ro. Stagnarea se explică prin faptul că cele două segmente de piaţă au avut evoluţii opuse. În vreme ce apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,2% (de la 1.219 la 1.234 euro/mp), cele noi s-au ieftinit cu 1% (de la 1.386 la 1.372 euro/mp).
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole