Antena 3 CNN Life Oameni Eroul Zilei. Teodora Meluţă, cea mai bună fotbalistă din România

Eroul Zilei. Teodora Meluţă, cea mai bună fotbalistă din România

1 minut de citit Publicat la 12:03 26 Mar 2019 Modificat la 12:03 26 Mar 2019

La doar 19 ani, Teodora Meluţă a reuşit să devină cea mai bună fotbalistă din România.Talentatul fundaş al celor de la Olimpia Cluj provine dintr-o familie de microbişti şi a făcut cunoştinţă cu fotbalul la vârsta de doar 8 ani. Primii 6 ani, Teodora s-a antrenat alături de băieţi, iar apoi a făcut pasul către o echipă din fotbalul feminin.

A reuşit să ajungă în top la o vârstă fragedă, iar la doar 14 ani a primit prima convocare la echipa naţională a României.

Tânăra a atras ulterior privirile reprezentanţilor echipei Olimpia Cluj, unde în prezent este vice-căpitan. Anul trecut, jucătoarea grupării clujene a câştigat premiul de cea mai bună fotbalistă în cadrul Galei Fotbalului Românesc.

„În România, față de anii trecuți, a crescut destul de mult și fotbalul feminim și sperăm să atingem pragul fotbalului feminin, așa cum este și în celelalte țări din Europa. În ultimii ani, mă inspir mai mult din fotbalul masculin, pentru că au mai multă tehnică și cred că pot învăța mult mai multe de la ei”, a relalat Teodora.

„Aș vrea să mă calific cu echipa națională la Campionatul European, și bineînțeles, pe plan individual, aș vrea să ajung la o echipă de tot din Europa”, a mai povestit tânăra.

Etichete: fotbal Eroul Zilei
Citește mai multe din Oameni
» Citește mai multe din Oameni
TOP articole