Cristi Stan, luptătorul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din IPJ Ialomiţa, a devenit părinte spiritual pentru patru copii dintr-un sat din judeţul Ialomiţa.
Bărbatul a participat la numeroase operaţiuni riscante, însă atunci când lasă uniforma de la Operaţiuni speciale deoparte devine erou pentru patru copii care au nevoie de ajutor.
Ofiţerul a aflat despre povestea micuţilor de pe internet şi impresionat de povestea lor, a mers la ei acasă să le ducă jucării, haine și alimente.
De atunci, a devenit ocrotitorul şi prietenul cel mai bun al copiilor, îi vizitează cât de des poate, împreună cu soţia şi fiica lui, încercând să le insufle sentimentul de familie.
„Merg cam o dată pe lună. Au avut nevoie de un frigider, le-am cumpărat unul. În prezent, aș vrea să le cumpărăm lemne. Nu aș putea să facă lucrul acesta fără ajutorul colegilor de la Jandarmerie. Sprijinul material vine și din partea lor”, a povestit Cristi Stan.