Antena 3 CNN Actualitate Eroul zilei. Voluntarii care reîmpăduresc România

Eroul zilei. Voluntarii care reîmpăduresc România

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:00 05 Ian 2021 Modificat la 14:00 05 Ian 2021

Multe dintre păşunile noastre au devenit simple fâneţe sau terenuri agricole. Asociaţia Pando a început prin a reabilita ecologic păşunea din Hodoşa, judeţul Neamţ. 200 de hectare vor fi împădurite, iar cei de la Pando au început deja plantarea.

O mie de puieti de stejar au fost plantati şi în Depresiunea Ciucului, o zonă care timp de sute de ani a fost extrem de bogată în păduri de stejari. 

”Asociația Pando a început în urmă cu 4 ani, în 2017. A fost fondată de un grup de prieteni, toți avem studii de specialitate, și după ce am venit din străinătate, unde am făcut doctoratul, ne-am gândit, împreună cu prietenii mei, să facem ceva pentru natura noastră. Este un fel de hobby pentru că noi facem acest lucru în timpul nostru liber. 

Pășunile cu arbori sunt un peisaj specific transilvănean. În ultimii ani, din păcate, aceste pășuni au fost degradate. Ceea ce înseamnă că arborii seculari, în special stejari, au fost tăiați. Din ce cauza nu ne putem da seama. Multe specii au dispărut de pe aceste pășuni”, povestește Hajdu László, Asociația Pando. 

Acesta spune că cei care vor să dea o mână de ajutor, sunt bineveniți. 

”Se poate ajuta din mai multe puncte de vedere. Ca și voluntari, deci acele evenimente pe care le facem în fiecare primăvară și în fiecare toamnă, de împădurire. Noi nu spunem împădurire, noi spunem reabilitare ecologică”, mai spune Hajdu Laszlo. 

 

Etichete: Eroul Zilei
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole