Antena 3 CNN Actualitate Eroul Zilei. Col. (r) Dan Cosma despre curajul militarilor români în teatrele de operațiuni din afara țării

Eroul Zilei. Col. (r) Dan Cosma despre curajul militarilor români în teatrele de operațiuni din afara țării

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 12:54 03 Mar 2021 Modificat la 12:54 03 Mar 2021

Asta a simțit și colonelul în rezervă Dan Cosma după revenirea din misiunile din Bosnia și din Irak, acolo unde a condus echipe de Geniu care asigurau deminarea unor câmpuri de mine antitanc și antipersonal. Când i-a putut privi în ochi pe membrii familiilor militarilor pe care i-a adus teferi acasă a știut clar că și-a îndeplinit misiunea.

Col (r.) Dan Cosma, prim-vicepreședinte al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu dizabilități din România (AMMVD), a avut pe umerii săi responsbilitatea a peste 70 de oameni în Bosnia și a peste 150 în Irak. El a povestit în cadrul emisiunii Eroul Zilei, de la Antena 3 ce înseamnă o operațiune militară într-un teatru de conflict, peste hotare și care este secretul unei misiuni reușite. 

Este imposibil să nu lucrezi în echipă și să nu te bazezi și pe aliații tăi

Trebuie să recunoaștem că echipa este cea care lucrează. Dacă nu lucrezi în echipă, șansele se diminuează foarte mult. Este imposibil să nu lucrezi în echipă și să nu te bazezi și pe aliații tăi. De cele mai multe ori geniștii sunt cu spatele la inamic, nu cu fața, deoarece noi facem anumite lucrări care necesită o atenție deosebită, iar în acele momente singura ta șansă este să te bazezi pe cei de lângă tine. 

Să nu uitîm că militarii sunt singurii care, prin jurământ, spun chiar cu prețul vieții ne vom face datoria. 
Înaintea fiecărei misiuni, militarii au 6 luni de pregătiri intense, specifice teatrului de operațiuni  către care se îndreaptă. Asta pe lângă pregătirea zilnică, obișnuită, de la care un militar nu se poate sustrage vreodată. 
La fața locului, în plin pericolul real, sunt și momente în care trebuie să decizi într-o fracțiune de secundă, iar asta poate face diferența între reușită și eșec, între viață și moarte. Conflictul te învață ceea ce ai de făcut – spune col. Dan Cosma.

Despre tragedia de la Onești: "Normal ar trebui să poți lua decizii fără să mai faci informări"

Întrebat de operațiunea de salvare a ostaticlor de la Onești, colonelul Dan Cosma a opinat că s-a pierdut timp important cu proceduri de informare și aprobare care în mod normal, într-o operațiune de urgență, nu ar trebui să aibă loc.

"Există anumite lucruri peste care nu poți să treci. Dacă într-un teatru de operații depinzi de tine și de oamenii tăi, iar decizia îți aparține în momentele respective, în cazul de la Onești a intervenit necesitatea de a cere aprobări, păreri ale unor oameni – cu toate că tu ești specialist în domeniul respectiv. Și normal ar trebui să poți lua decizia fără să mai faci informări, pentru că în această tragedie au lipsit câteva momente în care se putea acționa. Nu trebuie să aștepți 4 ore ca să vezi că de fapt se ajunge la un moment tragic." - a declarat col. (r.) Dan Cosma.  

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole