Antena 3 CNN Show Eroul român din timpul atacului din Borough Market de la Londra, la „Chefi la cuţite“! 

Eroul român din timpul atacului din Borough Market de la Londra, la „Chefi la cuţite“! 

1 minut de citit Publicat la 16:10 11 Sep 2017 Modificat la 16:10 11 Sep 2017

Florin Morariu, românul denumit „eroul cu făcăleţ“ după ce i-a înfruntat pe terorişti în timpul atacului din Londra din luna iunie, se numără printre concurenţii noului sezon „Chefi la cuţite“

Noul sezon al emisiunii culinare „Chefi la cuţite“ va avea premiera astăzi, de la ora 20.00, iar pe lângă savoarea preparatelor, Antena 1 vrea să pună accentul şi pe poveştile de viaţă ale concurenţilor, care uneori sunt de-a dreptul impresionante.    Este şi cazul lui Florin Morariu, un ieşean în vârsta de 32 de ani, care este de meserie brutar, însă o descriere succintă a istoriei sale îl plasează în mijlocul unuia dintre cele mai înfricoşătoare momente prin care au trecut locuitorii Londrei în ultima perioadă.

În timpul atacului din seara de 3 iunie, românul a adăpostit oameni care se aflau în pericol în brutăria în care lucra şi a ripostat împotriva teroriştilor, pornind pe urmele lor şi atacându-i cu lăzi şi un făcăleţ. 

Recunoscut de autorităţile britanice ca fiind un adevărat erou şi ridicat la rang de onoare de către primăria oraşului Iaşi, Florin Morariu revine în atenţie de această dată în bucătăria sezonului patru „Chefi la cuţite“. 

Vedetele Antenei 1 au fost cu adevărat încântate să îl cunoască şi au avut ocazia să îl felicite atât pentru curajul dovedit într-o situaţie limită, cât şi pentru modul în care a reinterpretat o mâncare tradiţională, în stil moldovenesc. La final, le oferă fiecăruia câte un făcăleţ cadou, simbolizând atât unealta cu care i-a atacat pe terorişti, cât şi primii lui paşi într-o experienţă gastronomică importantă.

Citește mai multe din Show
» Citește mai multe din Show
TOP articole