Antena 3 CNN Externe Eroul independenței Lituaniei spune că Europa nu are determinarea să-l înfrunte pe Putin

Eroul independenței Lituaniei spune că Europa nu are determinarea să-l înfrunte pe Putin

de Adrian Dumitru    |   

Vytautas Landbergis, cunoscut pentru rolul său crucial în obținerea independenței Lituaniei față de Uniunea Sovietică, la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, spune că se teme că lecțiile acelei lupte pentru independență nu au fost învățate de Occident, conform Politico.

Într-un interviu pentru această publicație, la Vilnius, Landsbergis, acum în vârstă de 91 de ani, spune că se teme că Occidentul încă nu reușește să înțeleagă cât de mare este amenințarea pe care o reprezintă Vladimir Putin și regimul său criminal.

Landsbergis mai spune că Vestul nu face suficient pentru a ajuta Ucraina să-i învingă pe invadatori – ideea că Putin poate fi învins fără un efort mult mai serios, este „naivă până la suicid”, a spus el.

Landsbergis este considerat un erou al Lituaniei. Fost profesor de istoria muzicii, el este printre cei care au organizat demonstrația crucială pro-democrație de acum 35 de ani, la cre au participat în jur de două milioane de letoni, lituanieni și estoni.

Demonstrația a marcat, atunci, 50 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov între cele două regimuri criminale ale Germaniei Naziste și URSS, prin care Europa era împărțită în sfere de influență.

Ulterior, Landsbergis a reprezentat Lituania ca primul său șef de stat după independența din 1991 și ca europarlamentar după intrarea țării în Uniunea Europeană. Nepotul său, Gabrielius Landsbergis, este, în prezent, ministrul de externe al țării.

Lansbergis spune că istoria Germaniei este unul dintre motivele pentru care țara are o responsabilitate specială pentru apărarea Europei de agresiunea putinistă. El crede, însă, că Olaf Scholz nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.

„Scholz înțelege, foarte probabil, că Rusia trebuie oprită, dar nu face suficient pentru a-l opri în realitate pe Putin, ceea ce îl face, inconștient, un complice al ucigașului”, a declarat Landsbergis într-o critică extrem de dură la adresa cancelarului german.

În Lituania – o țară în care mulți oameni încă se tem realmente de o invazie rusească și în care de la balcoane este fluturat steagul Ucrainei într-un semn deschis de solidaritate – aceste eforturi ale cancelarului german sunt văzute drept insuficiente.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile