Antena 3 CNN Actualitate Locale Erau într-o pădure din România când au început să audă un sunet misterios. După aproape zece ore au realizat ce era. Au încremenit pur și simplu

Erau într-o pădure din România când au început să audă un sunet misterios. După aproape zece ore au realizat ce era. Au încremenit pur și simplu

<1 minut de citit Publicat la 13:53 01 Sep 2016 Modificat la 13:53 01 Sep 2016

Un grup de studenţi ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din Cluj s-a manifestat zgomotos, în inima muntelui Ceahlău, în plină rezervaţie naturală. Tinerii au bătut toaca aproape continuu 10 ore, deşi legea interzice explicit manifestările zgomotoase în rezervaţiile naturale.

Liniştea de pe munte sau din rezervaţiile naturale este adesea perturbată de membrii Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) Cluj care, de un an şi jumătate, obişnuiesc să efectueze pelerinaje, inclusiv în zone montane, cu o toacă după ei. Membrii acestei asociaţii religioase obişnuiesc ca, în timpul pelerinajelor pe care le parcurg, să bată toaca, ignorând astfel normele legale privind tulburarea liniştii şi ordinii publice, precum şi regulile din rezervaţiile naturale, unde manifestările zgomotoase sunt explicit interzise, informează adevarul.ro.

Etichete: padure copaci
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole