Imagine cutremurătoare surprinsă în aeroportul Heathrow din Marea Britanie. Un băiat bolnav, aflat pe moarte, a fost fotografiat întins pe podea, în timpul unei escale.
Băiatul, care avea inserat în gât un tub pentru traheostomie, se afla pe jos, alături de părinții îndurarați. După ce imaginea a ajuns pe rețelele de socializare, mii de oameni au postat comentarii prin care și-au exprimat revolta față de cele întâmplate.
Se pare că părinții copilului cumpăraseră biletul de avion cu câteva luni în urmă, ceea ce înseamnă că reprezentanții companiei aeriene ar fi avut suficient timp pentru a pregăti transportul băiatului cu probleme medicale.
„L-au pus pe Napu direct pe podea, a stat așa mai multe ore. Nu i-au dat nici măcar o pătură, ce să mai vorbim despre o targă sau un scaun cu rotile…”, era comentariul care însoțea poza postată pe pagina oficială de Facebook a fundației Gaius.
Sursă: The Metro