Antena 3 CNN Externe Era însărcinată când a intrat în moarte cerebrală. Ce s-a întâmplat cu fătul după câteva luni. Medicii au fost uimiți

Era însărcinată când a intrat în moarte cerebrală. Ce s-a întâmplat cu fătul după câteva luni. Medicii au fost uimiți

1 minut de citit Publicat la 11:18 08 Iun 2016 Modificat la 11:18 08 Iun 2016

O femeie aflată în moarte cerebrală de mai bine de patru luni a născut un băiețel sănătos la un spital din Portugalia, scrie metro.co.uk.

„Băiețelul a avut 2,35 kg la naștere și s-a născut fără complicații” au precizat reprezentanții spitalului. Copilul a fost adus pe lume prin cezariană.

Femeia se afla în moarte cerebrală din 20 februarie, în urma unei hemoragii cerebrale. Când mama sa a suferit groaznicul accident, fătul era în stare bună, așa că familia ei a decis să permită ducerea la termen a sarcinii.

Moartea cerebrală este un proces ireversibil din cauza absenţei circulaţiei cerebrale, urmată de procese ireversibile de necrozare a neuronilor.

Mult timp, “moartea” a fost considerată oprirea permanentă a inimii şi respiraţiei. Mai târziu, când anestezistul Bjorn Ibsen a inventat respiraţia artificială, în 1950, respiraţia şi bătăile inimii au putut fi menţinute şi în comele profunde. Creierul este organizat astfel încât funcţiile reflexe -respiraţia, echilibrul, mersul- sunt ţinute sub control de straturile mai profunde ale creierului, iar funcţiile conştiente -vorbirea, gândurile, imaginaţia- de către straturile superioare ale acestuia.

În toate cazurile, după ce s-a pus diagnosticul de moarte cerebrală, tratamentul şi terapia artificială pentru menţinerea bătăilor cordului nu au sens sau etică decât în cazul în care decedatul devine donator de organe.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole