Antena 3 CNN Externe „Era dimineață. Puteam vedea cum ne apropiem de graniță”. Ucraina publică poveștile soldaților despre primele ore ale Operațiunii Kursk

„Era dimineață. Puteam vedea cum ne apropiem de graniță”. Ucraina publică poveștile soldaților despre primele ore ale Operațiunii Kursk

de Robert Kiss    |   

După ce au publicat imagini din primele ore ale incursiunii în Kursk, ucrainenii publică și primele mărturii ale soldaților care au participat la operațiune. Potrivit imaginilor distribuite pe rețelele sociale de Forțele armate ucrainene, doi soldați care au luat parte la asalt vorbesc despre cum i-au luat prin surprindere pe ruși și cum au reușit să înainteze zeci de kilometri în interiorul țării invadatoare. 

„Era dimineață. Puteam vedea cum ne apropiem de graniță sub acoperirea tancurilor. Am ajuns la o linie de copaci și am stat acolo. Am deschis focul asupra unui elicopter, după care am intrat în blindate și am înaintat. Totul a funcționat. Nu am avut timp să ne gândim. Totul s-a întâmplat foarte repede”, povestește unul dintre soldații ucraineni. 

Pe măsură ce înaintau, ruși au încercat să îi încercuiască.

„Când am intrat în Rusia, au încercat să ne încercuiască, dar nu au reușit. Am acoperit flancurile. Le-am distrus comunicațiile. Rușii trăgeau cu artileria în satele lor, nu le păsa”, mai spune acesta.

Celalalt soldat vorbește despre cum au simțit soldații primele ore ale incursiunii din Kursk.

„Sunt fericit că am reușit o asemnea operațiune. Comandanții ne-au ordonat și am reușit într-un timp foarte scurt să parcurgem o distanță atât de mare. Am fost și noi șocați de ce am reușit să facem. Nimeni nu se uita la ceas. Trebuie să faci doar ce ți se spune. Ne deplasam în coloană, pentru ruși a fost neașteptat. A fost un sat, după care altul, după care mai multe. Am auzit niște elicoptere în primele zile. Nu ne-au văzut, dar era înfricoșător. Toți eram speriați”, povestește acesta.

Mărturiile soldaților ucraineni sunt însoțite de imagini filmate în primele ore ale incursiunii ucrainene din Kursk. 

 

Fighters of the 82nd Air Assault Brigade of the Ukrainian Armed Forces shared the details of the first hours of the Kursk operation.

Incredibly, they covered a huge distance in such a short time on the Russian territory, shocking the Russians.

After overcoming mine and… pic.twitter.com/KhI3keqtt9

— WarTranslated (Dmitri) (@wartranslated) August 19, 2024

Kievul a lansat incursiunea transfrontalieră pe 6 august, spunând că de atunci a capturat peste 1.000 de kilometri pătrați și zeci de așezări rusești.

Zelenski vrea o „zonă tampon” în Rusia

Pentru prima dată, Zelenski a vorbit duminică despre ambiţiile strategice ale operaţiunii, el afirmând: „Acum, sarcina noastră principală în cadrul operaţiunilor defensive globale este: să distrugem cât mai mult potenţial de război rusesc posibil şi să desfăşurăm acţiuni contraofensive maxime”.

Acestea includ „crearea unei zone tampon pe teritoriul agresorului”, a spus preşedintele în cel mai recent discurs al său. „Tot ceea ce provoacă pierderi armatei ruse, statului rus, complexului lor militar-industrial şi economiei lor contribuie la prevenirea extinderii războiului şi ne apropie de un sfârşit just al acestei agresiuni”, a declarat Zelenski.

Poziţia Kievului în Kursk este „din ce în ce mai puternică”, trupele consolidându-şi poziţiile, potrivit lui Zelenski. Kievul susţine că are sub control aproape 1 000 de kilometri pătraţi de teritoriu rusesc şi atât Rusia, cât şi Ucraina au îndemnat locuitorii să evacueze zonele în care au loc lupte grele.

 
 
 
 
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile