Antena 3 CNN Life Sănătate Epidemie de rujeolă în România: Trei copii au murit

Epidemie de rujeolă în România: Trei copii au murit

2 minute de citit Publicat la 16:50 21 Sep 2016 Modificat la 16:50 21 Sep 2016

În România se înregistrează o epidemie de rujeolă, anunţă Ministerul Sănătăţii. În primele opt luni ale acestui an, România a înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă în 23 de județe, iar trei copii au murit. Comparativ cu anul 2015, creșterea este uriaşă: anul trecut au existat doar şapte cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Instituţia condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor.

„Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulţirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un singur an. În România, în ultimii doi ani, nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR”, mai notează comunicatul de presă. Decesele, înregistrate la copii sub 1 an Cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub vârsta de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR).

„Aceşti copii au murit inutil şi fără sens. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toţi copii sub 1 an sunt protejaţi de aşa numitul efect de protecţie de grup. Mai simplu, cei trei copii decedaţi ar fi putut fi protejaţi prin neapariţia rujeolei la copiii mai mari, trecuţi de vârsta de vaccinare, dacă aceştia ar fi fost vaccinaţi”, notează Ministerul Sănătăţii.

Distribuția cazurilor pe județe: - la granita dintre judetele Bistrița Năsăud și Cluj (219 cazuri) - in județul Mureș (145 cazuri) - in județul Arad (113 cazuri din care 2 decese la copii cu vârsta sub 1 an) - in județul Timiș (71 cazuri din care 1 deces la copil cu vârsta sub 1 an) - in județul Suceava (27 cazuri) - in județul Brașov (33 cazuri) - in județul Sălaj (7 cazuri) - in județul Hunedoara (14 cazuri) - in județul Caraș - Severin (13 cazuri) - in județul Alba (3 cazuri) Cazuri sporadice de rujeolă au fost confirmate la persoane nevaccinate / incomplet vaccinate din București (4 cazuri) si din județele:
 
Cazuri sporadice de rujeolă au fost confirmate la persoane nevaccinate / incomplet vaccinate din București (4 cazuri) si din județele: - Bacău (3 cazuri) - Bihor (1 caz) - Constanța (3 cazuri) - Dâmbovița (2 cazuri) - Giurgiu (1 caz) - Mehedinți (1 caz) - Neamț (2 cazuri) - Olt (2 cazuri) - Sibiu (3 caz) - Vaslui (1 caz) Cazuri sporadice înseamnă cazuri care nu pot fi legate între ele în număr ce minimum trei. Până în luna august, inclusiv în regiunile afectate, au fost recuperați la vaccinare 573 de copii cu vârste între 1 – 15 ani.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole