De câteva zile, „am observat deja o uşoară creştere (...) a circulaţiei" coronavirusului, a declarat Guillaume Spaccaferri, epidemiolog la Santé publique France, într-o conferinţă de presă, potrivit Le Figaro. Cu toate acestea, el a subliniat „lipsa unui impact asupra spitalelor", chiar dacă este încă devreme pentru a evalua acest lucru.
Cazurile COVID erau în scădere constantă de două luni, după ce în ultimele luni a atins două vârfuri succesive, pe fondul creşterii variantei Omicron, unul în ianuarie şi celălalt chiar la începutul primăverii. Dar epidemia a început să revină din nou în ultimele zile.
Media pe 7 zile a cazurilor a crescut începând de luni şi se situează acum în jurul a 20.000 de cazuri noi pe zi.
Guillaume Spaccaferri crede că de vină sunt „aplicarea mai puţin strictă a măsurilor de barieră", precum şi „impactul răspândirii BA.4 şi BA.5".
Aceste noi variante ale Omicron, potenţial mai contagioase, au devenit majoritare în Africa de Sud şi Portugalia, unde au provocat valuri recente de cazuri, care s-au stabilizat între timp.
În Franţa, ambele câştigă teren, chiar dacă rămân minoritare în cifrele de săptămâna trecută: mai puţin de 1% din cazurile noi pentru BA.4 şi 5% pentru BA.5.
Cu toate acestea, experţii din sănătate au remarcat că experienţa Africii de Sud şi a Portugaliei este liniştitoare, deoarece aceste două ţări nu au cunoscut valuri masive de spitalizări şi decese.
„Până în prezent, nu există niciun semnal care să sugereze că BA.4 sau BA.5 sunt mai grave decât alte variante Omicron", a precizat epidemiologul Anna Maisa, potrivit Mediafax.