Engie, cel mai mare funizor de gaze pentru populație, nu a emis facturi până acum în luna ianuarie, din cauza unor lucrări de actualizare şi îmbunătăţire a sistemelor sale informatice, dar va reîncepe în câteva zile procesul de facturare.
Ce trebuie să știe clienții
Engie, care are circa două milioane de clienți în România, va relua procesul de emitere a facturilor începând cu 22 ianuarie, așa cum anunțase în trecut, iar procesul se va derula etapizat.
“Emiterea facturilor aferente lunii ianuarie va fi reluată după data de 22 ianuarie 2024 și se va desfășura etapizat, în decursul mai multor zile, până la facturarea tuturor clienților.
Citește și: Orașul din România care are cea mai scumpă apă de la robinet. Prețul e aproape dublu față de alte localități
Procesul de facturare va ajunge la zi în prima săptămână a lunii februarie.
Facturile se vor emite cu data curentă pentru toți clienții, iar termenele de plată se vor decala în funcție de data de emitere a acestora.
Termenele de plată vor decurge din momentul în care facturile vor fi emise și se calculează astfel: dată emitere + număr zile conform termen de plată agreat în contract”, a informat compania, potrivit Economica.
Cum se vor emite facturile luna viitoare
Clienţii care nu au planificată perioada de autocitire/transmitere index în intervalul 12 – 22 ianuarie 2024 nu sunt afectați de această indisponibilitate temporară a sistemelor informatice.
“Pentru clienții a căror perioadă de autocitire/transmitere index este programată în perioada 12-22 ianuarie, se vor emite facturi distincte pentru fiecare perioadă de facturare:
- în baza datelor de consum primite de la operatorii sistemului de distribuție, dacă locul de consum se află în perioada de citire. Citirea indexului de către operatorii de distribuție se face o dată la 3 luni, într-o perioadă pre-stabilită.
- în baza Convenției de consum, anexă la contractul de furnizare, prin care s-a agreat cantitatea de gaze naturale estimată a fi consumată lunar”.
Grupul de companii Engie România activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producţie din surse regenerabile şi furnizare de energie electrică, precum şi soluţii verzi şi servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice.
Engie România şi filialele sale deservesc un portofoliu de peste 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producţie din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi.