Antena 3 CNN Actualitate Inedit Emotionant! "Aveam 18 ani, iar el 20. S-a interesat şi a făcut rost de numărul meu, iar în acea noapte m-a sunat. Trei luni mai târziu..."

Emotionant! "Aveam 18 ani, iar el 20. S-a interesat şi a făcut rost de numărul meu, iar în acea noapte m-a sunat. Trei luni mai târziu..."

1 minut de citit Publicat la 15:10 23 Feb 2016 Modificat la 15:10 23 Feb 2016
Un experiment desfăşurat de CNN face senzaţie pe internet, după de oameni simpli au fost rugaţi să lase un mesaj vocal prin care să povestească modul în care s-au îndrăgostit, dar şi cum le-a trecut iubirea printre degete. Cei care au dat curs invitaţiei celor de la CNN au împărtăşit cu restul lumii momentul magic în care s-au îndrăgostit, clipa în care şi-au dat seama că şi-au găsit jumătatea, precum şi sentimentele pe care le-au trăit atunci când au realizat că marea iubirea le-a trecut prin faţa ochilor, pierzând-o pentru totdeauna.

"Aveam 18 ani, iar el 20. Era acolo un semn care spunea că nu poţi continua drumul decât dacă eşti oprit de el. Mă mai văzuse şi în trecut, aşa că mi-a recunoscut maşina şi m-a oprit pe dreapta, mi-a luat numărul de înregistrare şi mi-a trecut numele pe carneţel. După ce am plecat, s-a interesat şi a făcut rost de numărul meu, iar în acea noapte m-a sunat. Trei luni mai târziu ne-am căsătorit, iar după alte două a plecat în Vietnam. S-a întors cu bine, am rămas căsătoriţi 39 de ani, până acum cinci ani când a decedat. A fost iubirea vieţii mele, Domnul Perfect. Aceasta e povestea mea..."
, mărturiseşte o femeie emoţionată, în cadrul unui mesaj vocal pentru CNN.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole